Box. Pacquiao - Mayweather, anunț despre meciul revanșă

O revanşă a meciului din 2015 dintre Manny Pacquiao şi americanul Floyd Mayweather, prezentat la data desfăşurării lui drept 'meciul secolului', a devenit din ce în ce mai probabil după semnarea de către filipinez a unui contract cu echipa americană Premier Boxing Champions (PBC).

Pacquiao a declarat, luni, că îşi va termina prodigioasa carieră înfruntându-i pe 'cei mai buni boxeri din cadrul PBC', în timp ce anunţa că va semna cu organizaţia lui Al Haymon, un apropiat consilier al lui Mayweather. 'Sunt meciurile pe care fanii vor să le vadă, dar şi cele pe care eu vreau să le disput pentru a-mi încheia cariera', a afirmat, într-un comunicat, boxerul în vârstă de 39 de ani, care îşi va apăra, probabil, titlul WBA la categoria welters în luna ianuarie la Las Vegas contra fostului cvadruplu campion mondial Adrien Broner. 'Echipa mea va colabora strâns cu Al Haymon pentru restul carierei mele', a adăugat filipinezul.

Mayweather, neînvins de la meciul cu McGregor

Acest acord ar putea deschide calea unei confruntări cu Floyd Mayweather, după meciul din 2015 care a generat încasări record de 600 milioane dolari şi s-a încheiat cu victoria la puncte a americanului. Neînvins până acum, Mayweather, care nu a mai urcat în ring de la meciul câştigat prin KO în faţa luptătorului de arte marţiale mixte Conor McGregor, a afirmat, recent, că ar putea reveni pentru un meci cu Pacquiao. Legenda boxului american Floyd Mayweather (41 ani) a declarat, recent, că este pregătit să-l înfrunte pe rusul Habib Nurmagomedov, noul star al artelor marţiale mixte (MMA), după victoria reuşită de acesta în faţa irlandezului Connor McGregor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel