Botoșănean reținut după încălcarea ordinului de protecție, emis pentru violență în familie și amenințare

Tânăr din Botoșani, reținut după încălcarea ordinului de protecție / Imagine de Anja de la Pixabay
Tânăr din Botoșani, reținut după încălcarea ordinului de protecție / Imagine de Anja de la Pixabay

Polițiștii din cadrul Secției Rurale nr. 1 din Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 25 de ani, din comuna Blândești, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) printr-un comunicat de presă.

Conform instituției, în urma probatoriului administrat, s-a stabilit că, luni, acesta s-ar fi prezentat la locuința de domiciliu și ar fi provocat scandal, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție provizoriu, emis duminică. El este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare, scrie stiri.botosani.ro.

„Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și amenințare”, a transmis IPJ Botoșani. 

Sursă: stiri.botosani.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel