Boris Johnson, anchetat după ce a primit cadou o vacanță de lux

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Premierul britanic Boris Johnson este vizat de o anchetă parlamentară asupra vacanţei luxoase pe care a avut-o în Caraibe.

O comisie parlamentară britanică a declanşat o anchetă asupra vacanţei luxoase a premierului Boris Johnson în Caraibe, pentru a afla cine a plătit-o, informează duminică presa britanică, scrie Agerpres. 

Potrivit săptămânalului The Observer, comisia parlamentară a Camerei Comunelor însărcinată cu supravegherea respectării de reguli ale vieţii parlamentare a declanşat o anchetă în acest sens la începutul acestei săptămâni.

Anul Nou, pe o insulă de lux din Caraibe

Johnson şi logodnica lui Carrie Symonds, care au anunţat la sfârşitul lui februarie că aşteaptă un copil, au petrecut Anul Nou pe insula privată Moustique din arhipelagul Grenadine din Caraibe.

În declaraţia sa de avere în calitate de deputat, premierul a notat că această vacanţă, în valoare de 15.000 de lire sterline (17.300 de euro), i-a fost oferită de omul de afaceri David Ross, un donator al Partidului Conservator.

”Beneficiu în natură”

Însă Ross a stârnit confuzie negând, într-o primă etapă, că i-a oferit o asemenea sumă lui Boris Johnson, înainte de a reveni asupra afirmaţiilor sale prin intermediul purtătorului său de cuvânt şi a susţine că a fost vorba de un "beneficiu în natură".

Partidul Laburist, principalul partid de opoziţie, i-a cerut comisiei parlamentare declanşarea unei anchete. Downing Street nu a dorit să comenteze acest anunţ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel