Boris Johnson, mesaj ferm către Donald Tusk, privind amânarea Brexitului

Boris Johnson
Boris Johnson

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, i-a trimis un mesaj ferm lui Donald Tusk cu privire la amânarea Brexit-ului.

Premierul britanic Boris Johnson i-a transmis miercuri din nou preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, că nu doreşte încă o amânare a Brexitului dincolo de data de 31 octombrie, în timp ce omologul său irlandez Leo Vardakar a vorbit despre posibilitatea convocării unui summit european extraordinar dacă liderii europeni nu ajung la un acord privind amânarea Brexitului, amânare cerută totuşi formal de guvernul lui Johnson pentru a respecta o lege votată în parlamentul britanic, scrie Agerpres. 

Johnson şi Tusk au avut miercuri o convorbire telefonică în cadrul căreia şeful executivului britanic a subliniat că el continuă să creadă că nu trebuie să fie nicio prelungire şi că este deopotrivă în interesul UE şi al Regatului Unit ca noi să ieşim (din UE) pe 31 octombrie, a anunţat miercuri Downing Street, potrivit agenţiei Press Association.

Acordul de retragere din UE, aprobat

Camera Comunelor a aprobat miercuri seara legea privind acordul de retragere din UE (Withdrawal Agreement Bill), dar a respins un calendar de examinare accelerată a legislaţiei privind Brexitul propus de guvern cu termene care să permită ieşirea din UE pe 31 octombrie.

Prin urmare, premierul Boris Johnson a suspendat examinarea acordului asupra Brexitul în Camera Comunelor şi şi-a manifestat opţiunea pentru convocarea unor alegeri anticipate, pentru care însă are de asemenea nevoie de votul acestui for legislativ. Partidele de opoziţie au semnalat că vor sprijini organizarea unor alegeri în această toamnă dacă UE acceptă o amânare a Brexitului până anul viitor.

Tusk a recomandat o amânare a Brexitului

Între timp, Donald Tusk le-a recomandat liderilor europeni să accepte o amânare a Brexitului până la 31 ianuarie 2020 printr-o procedură scrisă, pentru a nu fi nevoie de convocarea unui summit, dar aceştia încă nu au ajuns la un consens cu privire la această chestiune care trebuie decisă în unanimitate.

Tusk este în prezent într-un proces de consultare a celor 27 de şefi de stat şi de guvern, a declarat miercuri premierul irlandez Leo Varadkar, potrivit agenţiei EFE. Dar cei 27 încă nu au ajuns la un acord, astfel că este posibil să avem un Consiliu European extraordinar în zilele următoare pentru a-l discuta, dacă el (Tusk) nu obţine un consens, a explicat şeful guvernului irlandez.

Franţa şi-a manifestat rezervele faţă o nouă amânare a Brexitului până la 31 ianuarie, fiind de acord numai cu o extindere tehnică de câteva zile pentru a permite Camerei Comunelor să adopte legislaţia necesară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel