Borcea și frații Becali, internați de urgență în Spitalul Penitenciar Poarta Albă

Ioan și Victor Becali, alături de Cristi Borcea au fost internaţi în Spitalul Penitenciar Poarta Albă.

Cei doi fraţi au fost mutaţi de urgenţă şi sunt sub supravegherea medicală. Rămâne de văzut, în urma evaluării stării lor de sănătate, de ce a fost nevoie de internare. Potrivit unor informații, aceștia s-ar fi certat în penitenciar.

De când a fost încarcerat, Cristi Borcea este deprimat și refuză să mănânce, acesta slăbind   aproape 7 kilograme.

Din câte se pare, nici ceilalți condamnați în "Dosarul transferurilor" nu se simt prea bine după gratii. George Copos este deprimat și ar plânge tot timpul, Mihai Stoica a cerut izolarea din cauza unor amenințări venite din partea altor deținuți, iar Gică Popescu s-a consolat cu ideea că nu va fi grațiat de președintele Traian Băsescu.

Jean Pădureanu a făcut cerere de întrerupere a pedepsei din cauza situației sale medicale, dar și a vârstei înaintate. 

Totodată, închisoarea  nu este și  singura problemă a greilor din fotbal. Ei trebuie să plătească acum şi prejudiciul creat prin transferurile ilicite de jucători pe care le-au făcut. Cel mai mult are de plătit Giovani Becali, peste 5 milioane de dolari, urmat de Cristi Borcea şi Victor Becali, fiecare cu peste 2 milioane de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel