BOR vrea să construiască într-o zonă interzisă din Bucegi

Administrația Parcului Natural Bucegi și-a pus în cap cele 50 de instituții și asociații care își desfășoară activitatea în acest parc, dar și în jurul său. Toate au nemulțimiri, toate au planuri și peste toate se remarcă, din nou, Biserica Ortodoxă Română.

Mihaela Gherasim, inspector de cadastru la primăria Sinaia, a susținut că în planul de management nu apar o nouă instalație pe cablu și telegondola din Sinaia, deși sunt existențe, avizate și recepționate.

Potrivit stirileprotv.ro, o treime din intravilanul orașului Sinaia se află în interiorul parcului. Prin urmare, pentru orice construcție, este nevoie și de avizul conducerii Parcului Natural.

În plus, aproape jumătate din acesta se află în județul Dâmbovița, deci posibilitățile de a face turism sunt reduse. În consecință, politicienii de acolo se întrec în propuneri.

Nici ciobanii nu sunt mulțumiți. Aceștia se plâng că numărul de urși a ajuns de la 40 la 185.

Și, de parcă nu ar fi de ajuns, reprezentanții Bisericii vor să construiască un lăcaș de cult chiar lângă Babele, deși în zonă construcțiile sunt interzise. Asta, însă, nu i-a descurajat deloc pe preoți, care au găsit deja o portiță:

"Vrem să facem și un punct de informare turistică, unde Parcul Natural Bucegi să ducă o persoană care să fie la dispoziția turiștilor", a susținut David Petrovici, starețul Mănăstirii Caraiman, citat de stirileprotv.ro.

Conducerea Parcului Natural Bucegi a acceptat o nouă investiție doar dacă aceasta va fi la capătul drumului care duce la Piatra Arsă, unde se va construi și o parcare.

Toate aceste aspecte vor fi analizate și de comisia științifică, iar planul urmează să ajungă pe masa Guvernului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel