Bonnie, cățelușa Cristinei Țopescu, își caută stăpân. "Era lipită de ea și scâncea. Cât urlase..."

Bonnie, cățelușa Cristinei Țopescu, își caută stăpân în Sibiu.

Bonnie, cățelușa Cristinei Țopescu, în vârstă de patru ani, care a fost găsită plângând lângă trupul neînsuflețit al jurnalistei, își caută un nou stăpân, în Sibiu. 

Ce spun reprezentanții ARCA despre Bonnie

"Bonnie este cățelul Cristinei Țopescu care în acest moment are cea mai mare nevoie de ajutor. Era foarte atașată de Cristina, iar când aceasta a fost găsită fără suflare, în casă, Bonnie era lipită de ea în pat și scâncea. Cine știe cât urlase sărăcuța după ajutor, până când acesta a venit, prea târziu și pentru mama ei, dar și pentru câțiva dintre ceilalți căței. Deși încrederea ei în oameni nu este la cote grozave, Bonnie a făcut progrese remarcabile grație lucrului cu Deborah Faoro, prietena noastră din Sibiu: a început să caute compania oamenilor (chiar dacă încă e destul de reticentă, dar se dă repede pe brazdă), preferă să stea în aceeași cameră cu aceștia și mănâncă fără probleme din mână. Bonnie are patru ani și este câinele de casă perfect: foarte cuminte și bine crescută, foarte sociabilă cu alți câini. Merge bine în lesă și se simte bine în mașină sau la orice fel de plimbare, dar încă nu poate fi lăsată afară liberă, fără lesă", spun reprezentanții organizației ARCA, pe pagina de Facebook. 

Stăpânul perfect pentru Bonnie

"Am face orice să-i găsim un adoptator din Sibiu, pentru că astfel Bonnie s-ar bucura de ședințe de dresaj gratuite, pe viață. Dar acceptăm ca adoptatorul să fie din orice altă zonă a țării și chiar a lumii, atâta timp cât va fi persoana potrivită. Dacă sunteți din Sibiu, puteți trimite un mesaj direct la Faoro Sport Dogs , pentru adopția ei. Dacă sunteți din alte zone, ne puteți scrie nouă, pe pagină. Îi rugăm pe toți prietenii Cristinei și pe toț cei care au iubit-o să ne ajute să-i găsim orfanei Bonnie o familie bună, care să-i redea încrederea în ea și în oameni în același timp. Poți să fii chiar tu Clyde-ul lui Bonnie!", este apelul făcut de organizație pentru oameni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel