€ 5.0904
|
$ 4.3406
|
Curs valutar: € 5.0904
|
$ 4.3406
 

Bombe găsite în Gara Brașov, lângă calea ferată. Pirotehniștii au intervenit de urgență

screenshot-2020-11-12-at-15-22-37_25555000 Foto: ISU Brașov
 

Intervenție urgentă în Gara Brașov, în această după-amiază. S-a descoperit armament lângă liniile de cale ferată. 

A fost dată alerta în Gara Brașov după ce mai multe elemente de muniție au fost descoperite lângă o linie de calea ferată. Pirotehniștii au intervenit imediat și au asigurat zona. 

”Echipa pirotehnică a găsit la fața locului 36 de elemente de muniție în total, din care: 33 proiectile explozive calibru 75 mm și 3 bucăți elemente componente bombă aviație de 50 kg. Acestea au fost ridicate în siguranță. Am fost anunțați de prezenta acestor elemente de muniție de echipa de muncitori ce desfășura lucrări în zona liniei 6. În acea zonă nu se aflau trenuri, fiind o zonă unde se execută lucrări”, au explicat reprezentanții ISU Brașov. 

Traficul feroviar nu a fost afectat, iar circulația pasagerilor s-a desfășurat în regim normal. Muniția ridicată de specialiști urmează să fie asanată în siguranță în perioada următoare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close