Black Cube, firma israeliană al cărei nume apare în dosarul de spionare a Laurei Codruței Kovesi, neagă acuzațiile că ar fi comis nereguli și susține că angajații săi investigau ei înșisi acuzați de corupție, într-un proiect comandat de persoane din Guvernul român, scrie Jewish Telegraphic Agency (JTA) și Times of Israel.
"În ultimele săptămâni, compania desfășura un proiect în România la comanda unor elemente asociate guvernului pentru colectarea de probe privind un caz grav de corupție în guvernul român și agenții ale acestuia. În cadrul acestei activități, doi dintre angajații companiei au fost arestați după ce făcuseră descoperiri semnificative. Inutil de spus că angajații companiei Black Cube respectau legea și că acuzațiile care li se aduc sunt nefondate și nereale. Avem încredere deplină că adevărul va ieși la iveală și că amândoi vor fi eliberați în următoarele zile pentru a se întoarce acasă", se arată în comunicatul companiei.
Patru cetățeni israelieni sunt anchetați de DIICOT pentru spionarea comunicațiilor și tentative de compromitere a Laurei Codruța Kovesi, procurorul-șef al DNA, potrivit riseproject.ro.
[citeste si]
Conform sursei citate, doi dintre suspecți, Dan Zorella și Avi Yanus, foști ofițeri de informații, sunt co-fondatori și directori executivi ai firmei israeliene de investigații private Black Cube, companie în care a activat Meir Dagan – fost director Mossad (spionajul israelian) în perioada 2002-2011.
Cine a fost Meir Dagan, președintele firmei care o spiona pe Laura Codruța Kovesi
Meir Dagan, fost director Mossad în perioada 2002-2011, a fost preşedinte de onoare al Black Cube până în urmă cu trei săptămâni, când a murit. La 10 septembrie 2002 Ariel Sharon l-a numit pe Meir Dagan director al Serviciului de Informații și Misiuni Speciale. El a fost apoi reconfirmat în această funcție de două ori. În cursul aflării la cârma Mosadului şi-a câștigat aprecieri în Israel și din partea unor factori internaționali, inclusiv din lumea arabă, scrie digi24.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu