Bogdan Păltineanu, managerul Spitalului 'Bagdasar Arseni', adus la DNA

Bogdan Păltineanu, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă ''Bagdasar Arseni'', a fost adus joi la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul în care procurorii fac percheziţii la patru spitale din Capitală privind suspiciuni de corupţie în legătură cu achiziţii publice. 

Procurorii DNA efectuează joi percheziţii la patru spitale din Capitală, într-un dosar în care prejudiciul, până în prezent, este de 2,6 milioane de euro, au declarat pentru Agerpes surse judiciare.

Potrivit surselor citate, au loc percheziţii la Institutul Clinic Fundeni, Institutul Oncologic Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu, Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni, Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia.

Sursele citate au precizat că au loc percheziţii la Institutul Clinic Fundeni, în biroul managerului - dr. Carmen Orban şi în cel al Emiliei Grigore; la Institutul Oncologic Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu, în biroul managerului - conf. dr. Dan Nicolae Straja şi biroul şefului de Serviciu Anatomie - Patologică - dr. Mădălina Gabriela Radu; la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni, în biroul managerului Bogdan Păltineanu, iar la Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, în biroul Elenei Postolache - şef laborator şi în birourile utilizate de Serviciul Achiziţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel