Bogdan Licu, GLUMĂ după ce părinții adoptivi ai Sorinei i-au făcut plângere

Procurorul general interimar al României, Bogdan Licu, spune că dacă nu glumim în această viață nebună nu e bine. 

Întrebat despre plângerea care i-a fost făcută de către familia adoptivă a Sorinei, fetița din Baia de Aramă, luată cu forța din casa în care a crescut până la opt ani, procurorul general a răspuns cu o glumă, potrivit Mediafax: 

"Da, sunt foarte speriat. Glumesc, evident. Dacă nu mai și glumim în această viață nebună, nu e bine. Dar suntem aici să vorbim de lucruri serioase. Fiecare cetățean are dreptul să formuleze orice demers judiciar pe care-l consideră necesar. Eu am încredere în fiecare judecător și în fiecare procuror din țara asta. Toate demersurile mele au fost în plan civil al acestei situații, a acestei împrejurări și, repet, interesul superior care trebuie protejat este interesul copilului. Modul cum s-a acționat, faptul că l-a forțat, s-a respins adopția, ulterior s-a adoptat, familia din care a fost scoasă minora, după aceea, s-a prezentat, a zis că au fost luate în plasament două fetițe în aceeași perioadă, ele au crescut împreună, pentru Sorina, cealaltă fetiță era sora ei și, știți, uneori legăturile între frați sunt mai puternice, la o anumită vârstă decât legătura dintre copii și părinți - toate acestea m-au făcut să iau această hotărâre, nu contest hotărârea de adopție, ci, dimpotrivă, din punctul meu de vedere, am considerat că nu au fost respectate toate drepturile copilului în acea procedură și în această cauză am cerut revizuirea. Eu, personal, ca om, vreau să fiu liniștit că atunci când se va lămuri toată situația, acelei fetițe să-i fie respectate toate drepturile", a declarat, marți, Bogdan Licu.

Luni, la SIIJ avocatul familiei adoptive a Sorinei a depus plângere pe numele procurorului Mihaiela Moraru-Iorga și al procurorului general Bogdan Licu pentru modul în care au acționat în cauza privind adopția fetiței din Mehedinți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel