Bogdan Licu, avizat favorabil de CSM pentru adjunct al procurorului general

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil, joi, cu unanimitate de voturi, numirea lui Bogdan Licu în funcţia de adjunct al procurorului general.

Întrebat în cadrul interviului cu privire la teza sa doctorat, Bogdan Licu a precizat că, în opinia sa, nu consideră că a plagiat.

"În plan subiectiv consider că nu este niciun impediment, pentru că eu consider şi am spus că nu am plagiat în acea teză de doctorat. Am fost întrebat de ce am cerut la începutul lunii martie renunţarea la titlul de doctor, pentru că în viaţa fiecăruia vine la un moment dat un moment de analiză asupra lucrurilor făcute sau nefăcute. Fiind pusă această problemă foarte intens în media asupra lucrărilor de doctorat, mi-am revăzut şi eu lucrarea şi vă spun că nu am plagiat. Aceasta este opinia mea, am indicat toţi autorii la subsol, nu există pagină fără note de subsol", a arătat Licu.

De asemenea, întrebat dacă s-au făcut verificări în legătură cu respectiva teză, acesta a răspuns că nu are cunoştinţă de vreo verificare şi că îşi va da demisia dacă se va dovedi că a plagiat.

[citeste si]

"Nu consider că am plagiat, din punct de vedere obiectiv nu am niciun element din partea niciunei instituţii. Dacă s-ar dovedi că s-a plagiat, îmi dau demisia din funcţie, orice funcţie - delegată, numită", a spus Licu.

Conform calendarului stabilit, pe 30 decembrie vor fi transmise avizele către Ministerul Justiţiei.

Combaterea corupţiei în administraţia publică locală şi a infracţiunilor silvice se numără printre principalele obiective din planul managerial al lui Bogdan Licu, candidat la funcţia de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel