Boala care ucide un copil la fiecare 2 minute, depistată în România

Boala care ucide un copil la fiecare 2 minute, depistată în România / Foto: Pixabay
Boala care ucide un copil la fiecare 2 minute, depistată în România / Foto: Pixabay

Boala care ucide în lume un copil la fiecare 2 minute a fost depistată în România.

Este alertă în țară după ce un pacient a fost diagnosticat la Constanța cu malarie în formă severă, fiind transferat la București, ținând cont că Spitalul de Boli Infecțioase Constanța este închis, transmite Realitatea Plus. Acum, bărbatul este sub supraveghere medicală. Acesta ar fi un navigator care a venit din Africa de Sud.

Ce este malaria

Malaria este o boală infecțioasă des întâlnită în multe zone tropicale și subtropicale. Parazitul malariei este transmis prin înțepătura femelei țânțarului anofel.

Formele severe de malarie se manifestă prin febră, frisoane, dureri de cap, dureri musculare, slăbiciune, vărsături, tuse, diaree și dureri abdominale. 

Malaria. Un vaccin împotriva maladiei a fost aprobat de OMS

Primul vaccin împotriva malariei ar putea fi lansat pentru miliarde de oameni după ce consilierii cheie ai Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) i-au dat undă verde. Experții din organismele consultative ale OMS pentru imunizare și malarie au concluzionat că vaccinul Mosquirix ar putea salva zeci de mii de vieți în fiecare an.

Vaccinul este acum de așteptat să primească acceptul OMS, iar finanțarea pentru milioane de doze va fi apoi luată în considerare de GAVI, Alianța pentru vaccinuri, care asigură că țările cu venituri mici au acces la vaccinurile care ar putea salva vieți.

Decizia Grupului consultativ strategic de experți în imunizare (SAGE) și a Grupului consultativ privind politica împotriva malariei (MPAG) de a sprijini distribuirea vaccinului pe scară largă urmează unei lansări pilot în Ghana, Kenya și Malawi. Peste 800.000 de copii din cele trei țări au primit cel puțin o doză de vaccin din 2019, ca parte a programului normal de imunizare a copiilor.

Testul real al vaccinului a arătat că a prevenit 30% din cazurile severe de malarie, chiar și în zonele cu o pondere ridicată a altor măsuri, cum ar fi plasele de pat impregnate cu insecticid. De asemenea, s-a dovedit sigur, cu o acceptare ridicată de către familii.

Malaria a dus la 409.000 de decese în 2019, marea majoritate a acestora în Africa subsahariană. Boala ucide un copil la fiecare două minute. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel