Boșcodeală, acuzații de șantaj. Război în PSD Buzău

Constantin Boșcodeală nu mai pleacă de la șefia PSD Buzău după un scandal apărut în interiorul partidului.

În plus, primarul Buzăului i-a atacat pe cei trei parlamentari PSD care au amenințat cu demisiile din partid dacă în fruntea organizației social-democrate va fi numit ca interimar deputatul Marcel Ciolacu.

Constantin Boșcodeală i-a acuzat pe senatorul Victor Mocanu și pe deputații Marian Ghiveciu și Adrian Mocanu de "șantaj".

"Având în vedere că demisia mea nu a fost acceptată de către Victor Ponta şi având în vedere că în PSD vor avea loc alegeri în toate organizaţiile, de jos până sus, începând cu luna aprilie, este foarte clar că am rămas preşedinte şi, ca urmare, lucrurile vor decurge normal. Din cunoştinţele mele, am auzit că există trei parlamentari buzoieni pe care eu nici nu i-am văzut în ultimul timp prin Buzău, respectiv un deputat Ghiveciu, un senator Mocanu şi un deputat, tot Mocanu, care ameninţau cu demisia din partid dacă va fi pus deputatul Marcel Ciolacu în locul meu. Cred că ăsta este un şantaj şi, după părerea mea, nici nu ar mai sta nimeni cu ei la discuţii. Probleme în organizaţie oricum sunt, organizaţia PSD Buzău numără 78 de primari din 87, are majoritate în CJ, în Consiliul Municipal, deci oriunde sunt probleme. Aceste trei persoane care au probleme şi, de altfel, nici nu prea i-am văzut prin Buzău cred că de un an de zile", a declarat Constantin Boșcodeală, conform Opinia Buzău.

VEZI ȘI: Cosmin Șontică. Cine este profesorul care i-a scris lui Klaus Iohannis 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel