Blocaj pe Valea Prahovei. DN1, inundat cu aluviuni la Comarnic

Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Circulația rutieră se desfășoară cu dificultate, sâmbătă, pe DN 1 - Valea Prahovei, în zona localității Comarnic, după ce carosabilul a fost acoperit cu aluviuni.

Centrul infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a transmis, sâmbătă, că circulația se desfășoară dirijat pe DN 1 Ploiești - Brașov, la kilometrul 109+500 metri, pe raza localității Comarnic, din județul Prahova.

În zonă, carosabilul a fost inundată parțial cu aluviuni. Se estimează ca circulația să se reia în condiții normale în aproximativ 30 de minute, citează Mediafax.

Au fost probleme şi pe pe autostrăzile A1, A2, A3

După ploile din ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Centrului Infotrafic au semnalat, de dimineaţă, că pe Autostrăzile A1, A2 și A3, precum și pe DN1 se circula în condiții de carosabil umed.

Potrivit Centrului Infotrafic, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pe principalele artere rutiere, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești, DN 1 București-Brașov, se circulă în condițiile unui carosabil parțial umed.

Carambol cu patru mașini, pe DN 1, în Sibiu: o fetiță a fost rănită

O fetiță de 12 ani a fost rănită, sâmbătă, în urma unui carambol în care au fost implicate patru mașini, pe DN 1, în apropiere de sensul giratoriu cu DN 7. Accidentul rutier s-a produs după ce un sibian de 52 de ani, care conducea un microbuz, a accidentat ușor mașina care circula în fața sa, producând o coliziune în lanț în care au fost implicate, în total, 4 autoturisme, potrivir reprezentanților Poliției Sibiui.

Un copil de 12 ani, care se afla într-una dintre mașini, a fost ușor rănit. Accidentul rutier s-a produs pe sensul de mers Sibiu -Vâlcea, fiind afectat traficul pe o singură bandă.

„Echipajele medicale au evaluat persoanele implicate la fața locului. O fetiță în vârstă de 12 ani a fost transportată de către ambulanța SMURD la Centrul de Primire Urgențe Pediatrie Sibiu, pentru investigații suplimentare, acuzând dureri în zona cervicală și prezentând un atac de panică”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu. Polițiștii Serviciului Rutier continua cercetările pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurările in care s-a produs acest accident, transmite Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel