Blaga nu-i plânge pe poliţişti: Salariile în Poliţie nu sunt mari, dar comparativ cu restul bugetarilor nu sunt cele mai mici

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat, vineri, la Bistriţa, că salariile în Poliţie nu sunt mari, dar compartiv cu restul bugetarilor nu sunt cele mai mici.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a făcut aceste declaraţii, vineri, la Bistriţa, la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), după ce a fost întrebat de un jurnalist ce vrea să le spună poliţiştilor care au ieşit în stradă nemulţumiţi de diminuarea cu 25 la sută a salariilor.

"Salariile în Poliţie nu sunt mari, dar compartiv cu restul bugetarilor nu sunt cele mai mici. Discutăm de venituri, nu de salarii. Eu îi rog să îşi facă datoria şi să îşi aducă aminte că anul trecut nu au avut plătit niciun drept şi am reuşit cu eforturi foarte mari ca să le plătesc drepturile de chirie pe care domnul Nica nu le plătise, al 13-lea salariu, drepturile de echipament, toate am reuşit să le plătesc. Încet, bazându-ne pe o creştere economică sănătoasă, vom reuşi să îndreptăm lucrurile şi să începem să asigurăm dotări ca şi cele din 2006. Nu ştiu ca cineva până la mine să mai fi cumpărat vreo maşină pentru Poliţie sau măcar să le repare pe cele pe care le-am cumpărat atunci", a spus Vasile Blaga, citat de Mediafax.

Întrebat câtă răbdare ar trebui să mai aibă poliţiştii, Blaga a spus: "Eu aş vrea ca economia să duduie de mâine dimineaţă".

Referitor la protestul din Capitală al poliţiştilor, Vasile Blaga a declarat că aceştia au dreptul să îşi manifeste nemulţumirile.

"Toţi colegii din sistemul de ordine publică trebuie să îşi facă datoria şi să asigure liniştea publică. Pe de altă parte, sunt liberi în conformitate cu legea şi în timpul liber să îşi manifeste nemulţumirile fiindcă sunt convins că au astfel de nemulţumiri fiindcă nimeni nu este fericit când îi sunt diminuate veniturile numai că, pe de altă parte, am fost obligaţi să luăm aceste măsuri dure. Puteam să lăsăm şi noi să se adâncească dezechilibrele bugetare. Puteam doi ani de zile să rezistăm şi să nu avem astfel de costuri politice, dar am considerat obligatoriu să facem lucrurile acestea şi colegii mei din MAI fac aceste sacrificii. Sperăm că economia îşi dă drumul şi să reuşim să nu mai fim obligaţi să luăm astfel de măsuri în continuare", a spus Blaga.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel