Bistriţa-Năsăud: Percheziţii într-un dosar privind angajarea fictivă a circa 250 persoane, cu un prejudiciu de 2 milioane lei

Aproximativ 250 de persoane ar fi fost angajate fictiv, în ultimii zece ani, la mai multe societăţi comerciale din judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru a obţine ulterior de la stat indemnizaţii de şomaj sau pentru creşterea copilului, prejudiciul creat depăşind 2 milioane de lei, se arată într-un comunicat de presă remis marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ). 

În cursul dimineţii de marţi, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi un procuror DIICOT au efectuat patru percheziţii în judeţ, trei la persoane fizice (femei) şi una la o persoană juridică, într-un dosar penal ce vizează constituirea unui grup infracţional organizat şi săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

'Din investigaţii a reieşit că, începând cu anul 2009 şi până în prezent, trei persoane, având controlul mai multor societăţi comerciale, cu sediul în judeţul Bistriţa-Năsăud, s-ar fi constituit într-un grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Membrii grupului ar fi angajat, în mod fictiv, aproximativ 250 de persoane fizice, fără ca acestea să presteze activităţi economice.

Ulterior, 'angajaţii' ar fi solicitat şi obţinut, în mod fraudulos, indemnizaţii de şomaj şi pentru creşterea copilului, beneficiind totodată de vechime în muncă şi alte avantaje', se arată în comunicatul IPJ Bistriţa-Năsăud. Prejudiciul creat prin aceste angajări fictive este estimat, până la această dată, la peste 2 milioane lei.

Într-un comunicat DIICOT remis tot marţi se precizează că, pe lângă indemnizaţiile de şomaj şi de creştere a copilului, au fost obţinute prin metoda angajărilor fictive şi subvenţii pentru şomeri, ajutoare de boală, sarcină şi lăuzie, instituţiile de la care au fost obţinute aceste beneficii fiind Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

DIICOT menţionează că în cauză a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului şi popririi, inclusiv pe conturi bancare şi bunuri mobiliare, în vederea recuperării prejudiciului, până la concurenţa sumei de 2.181.634 de lei. Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare, au fost găsite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, acte contabile, înscrisuri şi logistică (aparatură de calcul) folosită la săvârşirea faptelor, precum şi sume de bani. Cele trei inculpate urmează să fie audiate la sediul Biroului teritorial Bistriţa-Năsăud al DIICOT.

Potrivit comunicatului de presă al DIICOT, urmărirea penală se efectuează, în acest dosar, faţă de alţi 141 de suspecţi (persoanele beneficiare ale indemnizaţiilor obţinute ilegal) şi 14 inculpaţi. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că inculpatele săvârşesc în continuare infracţiuni de natura celor pentru care sunt cercetate în prezent, utilizând acelaşi mod de operare, fiind identificate contracte individuale de muncă aflate în derulare, suspecte a fi false. Acţiunea de marţi a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Bistriţa-Năsăud. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel