Biroul misiunii UE din Ucraina a fost atacat de forțele ruse, spune Josep Borrell

Josep Borrell, şeful politicii externe a UE (captură video)
Josep Borrell, şeful politicii externe a UE (captură video)

Un birou aparținând misiunii UE a fost atacat de forțele ruse invadatoare din Ucraina. 

Un birou al Misiunii Uniunii Europene de consiliere în Ucraina (EUAM) a fost bombardat de către forţele ruse, a anunţat marţi şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, informează dpa, citat de Agerpres. 

Astăzi, Misiunea UE de consiliere în Ucraina (EUAM) a obţinut informaţia credibilă conform căreia sediul biroului din Mariupol a fost lovit recent de bombardamentele ruse. Biroul şi echipamentele EUAM au suferit pagube majore. Niciun membru sau contractor al Misiunii nu a fost rănit, a afirmat Josep Borrell într-o declaraţie.

Borrell a atacat atacurile

El a condamnat ferm aceste atacuri, precum şi orice atacuri îndreptate împotriva civililor şi infrastructurii civile.

Cerem Rusiei să pună capăt imediat ofensivei sale militare şi să-şi retragă necondiţionat toate forţele şi echipamentul militar de pe întregul teritoriu al Ucrainei, aşa cum au solicitat rezoluţiile Adunării Generale a ONU şi a dispus Curtea Internaţională de Justiţie, adaugă declaraţia Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate.

Rusia îşi numeşte agresiunea lansată pe 24 februarie împotriva Ucrainei drept operaţiune militară specială pentru denazificarea şi demilitarizarea ţării vecine. 

Lista cu propunerile trimise de Ucraina Rusiei:

”1. Proclamarea Ucrainei ca stat neutru sub garanții juridice internaționale în vederea implementării unui statut non-bloc și non-nuclear. Posibile state garante: Rusia, Marea Britanie, China, SUA, Franța, Turcia, Germania, Canada, Italia, Polonia, Israel. De asemenea, alte state vor putea adera la tratat.

2. Garanțiile internaționale ale securității Ucrainei conform acordului nu se vor aplica Crimeei, Sevastopolului și anumitor zone din Donbas. Părțile vor trebui să definească limitele acestor zone sau să convină că fiecare dintre părți le înțelege în felul său.

3. Ucraina nu intră în alianțe militare, nu desfășoară baze și contingente militare străine, exercițiile militare internaționale se desfășoară numai cu acordul statelor garante. La rândul lor, statele garante își confirmă intenția de a promova aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.

Citește continuarea listei AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel