Start-up-urile din România nu au nicio şansă în domeniul apărării din cauza birocraţiei.
"Apropo de inovare, aici e o falie culturală. Când vorbim de licitaţii, în România se cere întotdeauna experienţă anterioară. Start-up-ul de unde să aibă experienţă anterioară, când inovează într-un anumit domeniu?", a punctat Val Vâlcu în interviul cu Ovidiu Dranga, fost ambasador al României în Japonia.
Conform lui Ovidiu Dranga, România nu a ajuns încă la performanţele Poloniei în ceea ce priveşte inovarea, însă drumul este cel bun.
Birocraţia omoară start-up-urile din Apărare. În inovare, nu am ajuns la performanţa Poloniei, spune Ovidiu Dranga
"Inovarea, în toată lumea, are nişte reguli foarte clare. Inclusiv în România. Şi asta se întâmplă de ceva timp. Sigur, nu am ajuns poate la performanţa Poloniei, dar suntem pe drumul cel bun", a declarat Ovidiu Dranga.
Triunghiul de aur în economie
Mai mult decât atât, Ovidiu Dranga a subliniat importanţa triunghiului de aur în economie, lucru care va fi pus în discuţia la Săptămâna Diplomaţiei Ştiinţifice, la Măgurele, la finalul lunii octombrie.
"În săptămâna 26-29 octombrie, organizăm la Măgurele săptămâna diplomaţiei ştiinţifice. Sunt 4 zile în care ne propunem să aducem în ţară români de succes din zona STEM, din zona ştiinţelor exacte, din zona cercetării internaţionale, care au atins performanţa acolo şi care sunt deschişi unei discuţii cu colegii din ţară. Care pot vedea unde poţi ajunge dacă atingi un anumit nivel de performanţă, dacă te dedici cercetării cu pasiune şi talent.
E un moment important, pentru că în ziua a patra vom discuta despre necesitatea triunghiului de aur: mediul academic, mediul privat şi mediul public.
(...) Vom invita companii, start-up-uri foarte importante, mai puţin cunoscute. Unul dintre acestea este deţinătorul unei idei foarte interesante, e vorba despre un catalog digitalizat al podurilor rutiere din România, care să fie monitorizate în timp real, inclusiv apelând la tehnologie spaţială. Mi s-a părut o idee interesantă, pe care am promovat-o când eram la Tokyo, împreună cu Universitatea Tehnică de Construcţii.
Fără să ştim unii de alţii, iată că acest start-up dezvoltă deja tehnologie în acest domeniu şi sunt foarte curios ce au de spus", a declarat Ovidiu Dranga.


