Ana Birchall conduce lucrările Secțiunii Justiție a Consiliului JAI

Mihai Ciobanu / 05 iun 2019 / 13:49 Salveaza PDF Comentarii
Ana Birchall
Descriere foto: Ana Birchall

În contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, în perioada 6-7 iunie 2019, va avea loc la Luxembourg, reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI).  Ana Birchall, ministrul justiției interimar, va conduce, în data de 6 iunie 2019, lucrările Secțiunii Justiție a Consiliului JAI.

Această reuniune va marca atingerea tuturor obiectivelor Președinției române a Consiliului UE, în domeniul justiției. Aceste realizări constituie o dovadă în plus în ceea ce privește angajamentul României pentru promovarea valorilor și principiilor europene și avansarea spațiului de justiție, libertate și securitate european.

Temele care se vor afla pe agenda de discuții a miniștrilor justiției privesc atât propuneri legislative, cât și instrumente nelegislative.
Astfel, Consiliul va lua notă de progresele înregistrate în negocierile privind Propunerea de regulament privind legea aplicabilă efectelor față de terți ale cesiunilor de creanță, inițiativă legislativă cu rol important în avansarea agendei UE în domeniile economic și financiar. Miniștrii justiției din statele membre UE vor avea și o dezbatere de orientare pe tema digitalizării cooperării judiciare în materie civilă și comercială, în contextul revizuirii regulamentelor privind comunicarea actelor, respectiv obținerea probelor. Digitalizarea poate contribui semnificativ la eficientizarea cooperării transfrontaliere.

Consiliul va adopta mandatele de negociere privind un acord UE-SUA în domeniul probelor electronice și, respectiv, participarea la negocierile privind un Al Doilea Protocol adițional la Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică.
De asemenea, vor fi adoptate Concluzii privind reținerea datelor și sinergiile dintre Eurojust și rețelele judiciare europene în materie penală. Totodată, miniștrii vor dezbate rapoartele Președinției privind viitorul dreptului penal substanțial și, respectiv, calea de urmat în domeniul recunoașterii reciproce în materie penală. 

Ce se va discuta în cadrul reuniunii

 

"Dintre punctele care vor fi adoptate fără dezbatere, amintim Directiva privind cadrele de restructurare preventivă, a doua șansă și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență si de remitere de datorie și completarea la abordarea generală privind anexele la Regulamentul e-evidence. De asemenea, miniștrii justiției își vor exprima voința politică pentru participarea UE, în calitate de observator, la GRECO (Grupul statelor împotriva corupției), structură înființată de Consiliul Europei.
Dejunul de lucru al miniștrilor justiției are ca temă „Formarea judiciară pentru consolidarea încrederii reciproce”, obiectivul fiind acela de confirma importanța acestui domeniu pentru crearea unei culturi juridice europene comune.

În dimineața zilei de 6 iunie 2019, începând cu ora 08.45, ministrul justiției, Ana Birchall, va susține câteva declarații de presă la intrarea în clădirea Consiliului UE din Luxemburg, iar la finalul reuniunii, după ora 17.00, va susține o conferință de presă.
Ministrul Ana Birchall consideră că „România și-a atins obiectivele în cadrul Președinției rotative și va continua să-și ducă la capăt angajamentele asumate în respectarea valorilor și principiilor europene. Ca partener în cadrul trio-ului de Președinții, vom continua să promovăm obiectivele și prioritățile comune pentru avansarea proiectului european. Consider că PRES RO lasă o bază bună de lucru atât în ce privește dosarele legislative cât și cele nelegislative”", se arată în comunicatul transmis de către Ministerul Justiţiei.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26