Bilete trimitere medic 1 iulie. CNAS, precizări

CNAS
CNAS

CNAS precizează, vineri, că de la data de 1 iulie se pot recomanda servicii medicale paraclinice, servicii medicale clinice/ internare doar pe baza biletelor de trimitere în formatul aprobat prin Ordinele 457/843/2018 şi 456/842/2018. 

"Biletele de trimitere pentru investigaţii paraclinice, precum şi biletele de trimitere pentru servicii medicale clinice/ biletele de internare utilizate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate au fost modificate prin Ordinele ministrului sănătăţii şi ale preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 457/843/2018 şi 456/842/2018. În conformitate cu aceste acte normative, până la data de 30 iunie 2018 s-au putut utiliza atât bilete de trimitere în formatul vechi, aprobat anterior intrării în vigoare a celor două ordine, cât şi formularele noi. De la data de 1 iulie se pot recomanda servicii medicale paraclinice, servicii medicale clinice/ internare doar pe baza biletelor de trimitere în formatul aprobat prin Ordinele nr. 457/843/2018 şi 456/842/2018", anunţă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. 

CNAS menţionează că biletele de trimitere în formatul aprobat anterior intrării în vigoare a acestor ordine, eliberate de medici până la data de 30 iunie 2018, sunt recunoscute în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi pot fi utilizate de asiguraţi şi după data de 1 iulie 2018, cu respectarea termenelor de valabilitate a acestora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel