Bilanțul victimelor musonului mortal din India crește la 124 decese

Pexels
Pexels

Bilanţul inundaţiilor şi alunecărilor de teren provocate de ploile torenţiale musonice din India a crescut duminică la 124 de morţi, au anunţat autorităţile, în timp ce zeci de persoane date dispărute sunt căutate de echipele de intervenţie.

Conform Agerpres, coasta de vest a ţării a fost afectată, începând de joi, de inundaţii produse în urma ploilor torenţiale, iar serviciile meteorologice indiene au avertizat asupra averselor care vor continua să cadă zilele următoare. În statul Maharasthra, 114 persoane şi-au pierdut viaţa, printre acestea numărându-se 40, surprinse de o alunecare de teren care s-a produs joi în satul Taliye, la sud de Mumbai, principalul centru financiar al ţării.

"Numeroase persoane au fost luate de ape în timp ce încercau să fugă" din calea alunecării de teren, a declarat pentru AFP un locuitor, Jayram Mahaske, ale cărui rude au rămas blocate în urma acestui incident. Zeci de locuinţe s-au prăbuşit în doar câteva minute în urma alunecării de teren, doar două structuri din beton rămânând în picioare. De asemenea, alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în zonă, potrivit locuitorilor.

Echipele de intervenție activează cu efectiv complet

Membrii echipelor de intervenţie au săpat în noroi şi resturi în căutarea altor 99 de persoane date dispărute. "Toată echipa mea este angajată în operaţiunile de salvare", a declarat sâmbătă pentru AFP Rajesh Yawale, inspector în cadrul Forţei Naţionale de Intervenţie la Dezastre, care coordonează operaţiunile de salvare din sat. Potrivit acestuia, numeroase corpuri au fost luate de ape, iar unele au fost găsite prinse între copaci, în aval.

Alte zece persoane şi-au pierdut viaţa în urma a două alunecări de teren produse, de asemenea, la sud de Mumbai. În unele zone din oraşul Chiplun, la sud de Mumbai, nivelul apei a atins joi aproape şase metri, după 24 de ore de ploi continue care au inundat drumuri şi locuinţe. Opt pacienţi internaţi într-un spital COVID-19 local ar fi murit după oprirea ventilatoarelor la care erau conectaţi, în urma unei pene de curent. În statul vecin, Goa, o femeie s-a înecat, au declarat autorităţile locale pentru agenţia Press Trust of India.

Din 1982 nu au mai fost inundații atât de grave

Ministrul-şef al statului Goa, Pramod Sawant, a declarat că este vorba despre "cele mai grave inundaţii din 1982". În zona câmpiilor costiere din Maharashtra şi Goa, nivelul apei a continuat să rămână ridicat după ce cursurile de apă au ieşit din matcă. Locuitorii speriaţi s-au refugiat pe acoperişuri şi la etajele superioare ale caselor pentru a scăpa din calea apelor.

Spre sud, în statul Karnataka, numărul persoanelor decedate a crescut de la trei la nouă peste noapte, iar alte patru persoane sunt date dispărute, au indicat autorităţile. Inundaţiile şi alunecările de teren sunt frecvente în India în timpul sezonului musonic (iunie-septembrie), în care clădirile vechi se prăbuşesc adesea după zile de ploaie neîntreruptă.

În statul indian Madhya Pradesh, cel puţin şase persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva au fost rănite după ce au fost lovite de fulgere, au anunţat duminică autorităţile. Decesele au fost consemnate sâmbătă seara în districtul Panna, la aproximativ 385 km nord-est de Bhopal, capitala statului afectat de ploi abundente, însoţite de furtuni şi fulgere. În ultimele decenii, fenomenele climatice extreme s-au înmulţit, o consecinţă, potrivit specialiştilor, a schimbărilor climatice care afectează această regiune a lumii. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy