Procurorul general Augustin Lazăr prezintă marţi, în cadrul unei festivităţi desfăşurate la Institutul Naţional de Statistică, bilanţul activităţii Ministerului Public pe anul 2016.
La eveniment şi-a anunţat prezenţa şi preşedintele Klaus Iohannis.
De asemenea, vor participa procurori cu funcţii de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi procurori cu funcţii de conducere ai unităţilor de parchet din teritoriu.
În raportul de activitate pe anul 2015, Ministerul Public anunţa că procurorii din toată ţara (inclusiv DNA şi DIICOT) au soluţionat 644.391 de dosare, fiind trimise în judecată 58.909 persoane fizice şi 319 persoane juridice, prin întocmirea a 42.749 rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.
Totodată, în anul 2015, procurorii au avut de soluţionat 1.832.463 de dosare, în scădere cu 2,5% faţă de anul precedent, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu