Bilanț DNA. Kovesi, despre acuzația de abuzuri: DNA s-a confruntat și cu PROBLEME

Darius Muresan / 28 feb 2018 / 12:01 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Laura Codruța Kovesi a vorbit la bilanțul DNA și despre problemele din interiorul instituției.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a declarat miercuri că DNA s-a confruntat în anul 2017 cu probleme care ţin de respectarea legii şi a Codului deontologic, însă a subliniat că au fost câteva cazuri izolate. 

"Anul 2017 a fost un an dificil pentru DNA, un an în care, din păcate, DNA s-a confruntat şi cu probleme care ţin de respectarea legii şi a Codului deontologic în interiorul instituţiei. Ne-am raportat la aceste măsuri prin dispunerea de ordine interne noi, mult mai stricte, mult mai clare şi care sunt în concordanţă cu legea. Au fost revocaţi doi procurori din DNA, dintre care unul a fost trimis în judecată, iar un alt procuror care a lucrat în DNA a fost sancţionat disciplinar. Sunt câteva cazuri singulare care nu caracterizează activitatea instituţiei.

[citeste si]

Am avut şi avem toleranţă zero pentru neprofesionalism sau lipsă de integritate.Ne-am delimitat de cei care au făcut astfel de fapte. Am schimbat procedurile interne pentru a înlătura aceste riscuri. Am efectuat controale şi am dispus măsuri pentru a monitoriza dacă mai există astfel de riscuri sau vulnerabilităţi", a spus Kovesi, la prezentarea raportului de activitate a DNA pe anul 2017. 



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


n-nxt.11