Bihor: Statuia lui Emanuil Gojdu, amplasată lângă Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", la centenarul şcolii

Statuia restaurată a lui Emanuil Gojdu, relocată în anul 2015 din Piaţa Unirii din Oradea şi reamplasată în Parcul 1 Decembrie, în apropierea Colegiului naţional "Emanuil Gojdu", a fost dezvelită sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a marcat 100 de ani de existenţă a instituţiei de învăţământ.

După intonarea Imnului naţional al României, soclul statuii, acoperit cu o pânză albă, a fost dezvelit de către directorul executiv al Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Bihor, Angela Lupşea.

Săpate în piatră stau scrise cuvintele: Emanuil Gojdu 1802 - 1870 avocat, mecena românilor ardeleni. Statuia a fost restaurată de Ştefan Valentin, iar soclul este realizat din piatră travertin, bloc compact.

"Tragedia din familie, fetiţa care i-a murit de mică, l-a făcut să iubească în mod deosebit tineretul şi să îşi dăruiască toată averea pe care a avut-o pentru studiul tinerilor de religie ortodoxă în şcoli străine. S-ar bucura (Emanuil Gojdu - n.r.) văzând atâta mulţime în jurul său, văzând atâtea generaţii de gojdişti, care mai de care mai bine pregătite şi care au contribuit din ce în ce mai mult la dăinuirea acestei ţări", a spus profesorul de Limba şi literatura română Dorel Tifor, de 54 de ani în aceeaşi şcoală.

Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan (absolvent al colegiului), a reamintit câteva repere din edificarea statuii - proiectată în anii 1970, realizată de sculptorul Mircea Ştefănescu după zece ani şi ridicată cu un an înainte de 1989, în actuala Piaţă a Unirii. În 2015, când piaţa a fost reabilitată şi transformată în spaţiu pietonal, statuia a fost dezasamblată şi restaurată pentru evenimentul aniversar din 5 octombrie 2019.

"Dezvelirea este legată de contextul în care, acum o sută de ani, se începea anul şcolar în primul liceu românesc din Oradea. În iunie 1919, Consiliul Dirigent al Transilvaniei a luat câteva decizii pe linie de învăţământ, una dintre ele fiind şi înfiinţarea Liceului de limbă română în Oradea. A fost o piatră de temelie a şcolii româneşti în Oradea. Vreau să mulţumesc tuturor profesorilor de la Colegiul Gojdu, generaţiei de profesori de astăzi, pentru că ţin ridicate standardele acestei importante unităţi de învăţământ în oraşul nostru", a afirmat Bolojan.

El a anunţat că, în semn de respect faţă de întreaga activitate a profesorului Dorel Tifor, va propune Consiliului Local acordarea acestuia a titlului de cetăţean de onoare al oraşului Oradea.

Festivitatea s-a încheiat cu depunerea de coroane, jerbe şi buchete de flori la statuia lui Emanuil Gojdu. La intrarea în colegiu a fost dezvelită o placă de marmură la împlinirea celor o sută de ani ai şcolii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel