Bihor: Procentul de candidaţi cu note peste 7 a trecut de jumătate, la titularizare

Rezultatele finale la concursul naţional de titularizare arată, după contestaţii, că procentul de candidaţi cu note peste 7 a trecut de jumătate în Bihor, a anunţat, marţi, într-un comunicat, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Bihor. 

După soluţionarea contestaţiilor, pentru 116 candidaţi din Bihor notele au crescut, 13 dintre ei reuşind astfel să treacă de nota 7 şi pot spera la un post de titular.

În acest an, la nivelul IŞJ Bihor, în cadrul concursului de titularizare, din totalul de 973 lucrări evaluate s-au înregistrat 184 contestaţii. La 173 de contestaţii notele s-au modificat, la 116 au crescut, la 57 s-au micşorat. 

"Potrivit rezultatelor după soluţionarea contestaţiilor, în Bihor s-au înregistrat 138 (14,18%) de candidaţi cu note cuprinse între 1.01 şi 4.99, alţi 344 (35.35%) au avut note cuprinse între 5-6.99, iar 491 (50,46%) de candidaţi au avut note peste 7", se arată în comunicatul IŞJ Bihor.

În total, în şcolile din Bihor sunt disponibile doar 55 de posturi titularizabile, adică cu normă întreagă şi pe perioadă nedeterminată.

Şedinţele publice de repartizare pentru cadrele didactice care au obţinut cel puţin nota 7 se vor realiza la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor în 31 iulie (în vederea angajării pe perioadă nedeterminată). 

Pentru cei rămaşi nerepartizaţi cu medii peste 7, aceştia pot participa la şedinţele publice din 22 august. Cei care au obţinut note cuprinse între 5 şi 7 sunt programaţi la şedinţele publice de repartizare din 26-27 august. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel