Biden, promisiune pentru Putin: Îi voi arăta clar! Vom răspunde pe măsură

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Joe Biden a făcut o promisiune pentru președintele rus Vladimir Putin, la summitul NATO.

Preşedintele american, Joe Biden, a promis să îi spună omologului său rus, Vladimir Putin, care sunt "liniile sale roşii", cu ocazia întâlnirii bilaterale, programată miercuri la Geneva, transmit agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.

"Nu căutăm un conflict cu Rusia, dar vom răspunde dacă Rusia continuă activităţile sale", a declarat preşedintele american în cursul conferinţei de presă organizate la finalul summitului NATO, la Bruxelles.

Pe de altă parte, Biden l-a caracterizat pe Putin ca fiind "un adversar sau cineva care ar putea fi un adversar", un tip "inteligent" şi "dur", scrie Reuters.

"Îi voi arăta clar preşedintelui Putin că există domenii în care putem coopera, dacă alege asta", a mai spus liderul de la Casa Albă.

"Dacă va alege să nu coopereze şi să acţioneze aşa cum a făcut-o în trecut în legătură cu securitatea cibernetică şi alte activităţi, vom răspunde, vom răspunde pe măsură", a spus preşedintele american, adăugând că va "clarifica unde sunt liniile roşii" pentru Putin.

Summitul NATO 2021

În cadrul reuniunii la nivel înalt, liderii aliați au decis asupra liniilor prioritare pe care se va fundamenta consolidarea rolului politic și militar al Alianței, precum și de actor cu proiecție la nivel global, ca rezultat al procesului de reflecție strategică NATO 2030. În acest context, pe agenda Summitului s-a aflat și decizia de declanșare a negocierilor privind un nou Concept Strategic al Alianței, în contextul schimbărilor fundamentale ale mediului internațional de securitate față de momentul adoptării, în 2010, a Conceptului Strategic actual.

Reuniunea a prilejuit, totodată, reafirmarea valorii esențiale a relației transatlantice pentru securitatea euroatlantică, inclusiv în contextul primei participări a Președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la un Summit aliatl În cadrul dezbaterilor, liderii au abordat teme actuale precum provocările de securitate din spațiul euroatlantic, terorismul, amenințările cibernetice și cele generate de tehnologiile disruptive și vor stabili acțiunile pe care NATO trebuie să le întreprindă în continuare pentru a gestiona provocările și amenințările de acest tip la adresa securității euroatlantice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel