Biden nu intenţionează să meargă în Ucraina, afirmă Casa Albă

Preşedintele american, Joe Biden, nu intenţionează să viziteze în curând în Ucraina, în pofida dorinţei exprimate în acest sens de omologul său Volodimir Zelenski, a indicat luni Casa Albă, notează AFP.

'Nu este prevăzut ca preşedintele să meargă acolo, permiteţi-mi să repet', a declarat într-o conferinţă de presă purtătoarea de cuvânt a executivului american, Jen Psaki. În ultimele săptămâni, mai mulţi lideri europeni, printre care preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au vizitat ţara aflată în război.

Guvernul american are în vedere să trimită un emisar la Kiev, dar Casa Albă a exclus deocamdată o deplasare cu risc ridicat a preşedintelui, din motive de securitate.

'Dacă cineva ar merge acolo, nu am spune asta de aici', a subliniat purtătoarea de cuvânt a preşedintelui american. Într-un interviu pentru CNN difuzat duminică, Volodimir Zelenski şi-a exprimat dorinţa ca Joe Biden să vină în Ucraina. 'Cred că va veni', 'dar decizia îi revine: Desigur, depinde de situaţia de securitate', a precizat el.

'Dar cred că el este liderul Statelor Unite şi pentru asta ar trebui să vină să vadă', a mai spus şeful statului ucrainean. Pe de altă parte, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a confirmat luni că Statele Unite speră să-şi redeschidă în curând ambasada la Kiev, fără a menţiona vreun calendar. 'Acesta este cu siguranţă scopul nostru. Evident, este important să avem o prezenţă diplomatică acolo', a declarat Jen Psaki, notează Agerpres.

Citește și - Cea mai puternică armă a rușilor. Efectele urmărite, mai grave decât ne așteptam. Probabil adevăratul plan al lui Putin

Ștefan Stănciugelu, autor a două cărți despre manipulare: ”Logica manipulării. 33 de tehnici de manipulare politică” și ”Manual anti-manipulare. Tehnici și cazuri”, a vorbit despre principala armă a rușilor, mult mai puternică decât orice armă de război.

Vorbim despre propaganda neagră a Kremlinului în societate.

„Propaganda neagră rusă are ca reper manipularea celei mai profunde dintre emoțiile speciei noastre: frica. Prezentă în creierul profund, emoția primară de frică ne-a salvat adesea din situații dificile, uneori chiar fatale. O purtăm cu noi clipă de clipă iar impresia că poate fi anulată de Neocortex este o iluzie: în situații limită, instinctul de conservare al creierului de mamifer învinge Neocortexul, iar mecanisme inaccesibile intelectului ”decid” prin ocolirea creierului gânditor. Istoria speciei noastre ne spune că nu poate fi invers. Adică, de exemplu, Neocortexul gânditor să își repete în profunzimile lobului frontal o mantră de tip ”Dubito ergo cogito, cogito ergo sum”, în timp ce privește la ușa unei curți pe care scrie ”Câine fff rău”. Iar ușa e larg deschisă. Desigur, o soluție natural-rațională între a fugi și a lupta este să o închidem.

Ar fi o cale de îmblânzire a fricii – un mecanism de raționalizare care, în lipsă, permite fricii să ne copleșească de fiecare dată când trecem prin fața ușii mereu deschise. Știm din proprie experiență că frica are un rol paralizant în unele cazuri: ”mai bine nu mă bag”, ”mai bine nu propun nimic”, ”de ce să votez eu, să mă ironizeze prietenii?”. Alteori, te împinge la decizii greșite atât pentru tine, cât și pentru cei apropiați.

La nivel social frica poate o sursă de presiune asupra decidenților politici. Ea poate crea haos. Or, nu destabilizarea, neîncrederea în instituțiile democratice, haosul social au fost țintele întregului război hibrid al Kremlinului împotriva statelor din spațiul euro-atlantic, încă de la validarea Președintelui Putin după alegerile din anul 2000? Vezi continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel