Biciclete electrice. Inițiativă gigant în regiunea Paris

Cea mai mare flotă de biciclete electrice din lume va fi lansată în regiunea Paris.

Regiunea Paris va lansa o flotă numeroasă de biciclete electrice în cadrul unei scheme finanţată de stat menită să-i convingă pe navetişti să pedaleze până la locul de muncă şi să se reducă astfel traficul şi poluarea, relatează Reuters. Începând din septembrie 2019, Ile-de-France Mobilités (IDFM), compania care coordonează reţeaua de transport în comun din Paris şi din Regiunea Pariziană, va oferi până la 10.000 de e-biciclete ce vor putea fi închiriate pe perioade lungi, schemă ce s-ar putea extinde ulterior la 20.000 de astfel de vehicule.

Iniţiativa va deveni astfel cel mai mare program de închiriere de biciclete electrice din lume. Obiectivul pe care şi-l propune serviciul Veligo este să încurajeze naveta cu bicicleta, mijloc de transport utilizat în prezent în cazul a doar 1,6% dintre călătoriile zilnice în regiunea Ile-de-France. Veligo va fi gestionat de o asociere în participaţie între serviciul poştal şi compania de transport Transdev, cu un contract de şase ani şi un buget de până la 111 milioane de euro, precizează Reuters.

Iniţiativa va completa schema Velib din Paris, care a servit drept model pentru utilizarea comună de biciclete la nivel mondial, însă care se confruntă cu probleme de la preluarea sa în acest an de un nou operator. În prezent, doar jumătate dintre cele 20.000 de biciclete noi promise de Velib sunt funcţionale. Spre deosebire de bicicletele din programul Velib, care sunt închiriate cu ora şi trebuie parcate în staţii stradale după utilizare, vehiculele Veligo vor rămâne în posesia utilizatorilor care le pot închiria contra sumei de 40 de euro pe lună, jumătate din sumă putând fi subvenţionată de către angajatori.

Bicicleta poate fi testată

Iniţiativa reprezintă o mutare importantă pentru Valerie Pecresse, liderul conservator al regiunii Ile-de-France, care intră deseori în conflict cu edilul de stânga al Parisului, Anne Hidalgo pe teme legate de mediu şi transport. Bicicletele electrice deţin un potenţial enorm. Ele reprezintă un mijloc eficient şi ecologic de a ajunge la gară pentru călătorii pe distanţe scurte ce pot înlocui maşina, a declarat Pecresse. În opinia sa, Veligo va permite navetiştilor să testeze bicicletele electrice şi i-ar putea convinge pe aceştia să îşi cumpere propriul astfel de vehicul.

O bicicletă electrică de calitate costă 1.500-2.000 de euro. Anul trecut, în Franţa au fost comercializate circa 250.000 de astfel de vehicule şi 2,7 milioane de biciclete obişnuite, conform IDFM. În timp ce Velib reprezintă o soluţie pentru cei două milioane de locuitori din zona centrală a Parisului, programul Veligo este destinat în special populaţiei de la periferia capitalei, care cuprinde circa zece milioane de persoane. Velib pune deja la dispoziţia doritorilor biciclete electronice, iar în ultimele luni mai multe companii, printre care se numără Lime şi Bird, au lansat scutere electrice care au luat cu asalt Parisul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel