Bica și Videanu la ÎCCJ. ”Sunt cel mai prost infractor”/”Sunt nevinovat”

Judecătorii de la ÎCCJ au terminat, astăzi, dosarul în care au fost trimiși în judecată Alina Bica, fostă șefă a DIICOT, și fostul ministru Adriean Videanu. Procurorii au cerut pedeapsa maximă pentru cei doi. Sentința va fi dată în 29 noiembrie.

În ultimul cuvânt din sala de judecată, Alina Bica le-a spus judecătorilor că este ”cel mai prost infractor din România”. 

”De doi ani de zile, viaţa mea este răsturnată de jos în sus şi am sperat că, măcar în ultimul ceas, voi beneficia de o urmă de corectitudine şi de asumarea unor greşeli care au fost făcute. După povestea livrată de DNA, cred că sunt cel mai prost infractor din România, dacă sunt singura care şi-a asumat activităţile infracţionale, semnând documente şi expunându-le public. Poate brevetez o nouă metodă: semnaţi ca să ajungeţi infractori”, a declarat Alina Bica. Ea susține că procurorii DNA au făcut o poveste de cancan, prin modul în care DNA a prezentat probele împotriva ei. Alina Bica susține că a vrut să facă un act de dreptate prin ordonanța prin care a ridicat sechestrul pus pe acțiunile lui Adriean Videanu. 

Adriean Videanu a afirmat că este nevinovat, dar că îi este teamă când citește acuzațiile DNA. El a susținut că din cauza acestui dosar, societatea sa, Titan Mar, a concediat jumătate din angajați. 

Alina Bica este acuzată de două infracţiuni de abuz în serviciu şi două infracţiuni de favorizarea făptuitorului și Adriean Videanu de complicitate la abuz în serviciu. Pentru amândoi procurorii cer pedeapsa maximă. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel