Bernard, planetă gigantică descoperită în vecinătatea Pământului

O nouă exoplanetă telurică gigantică, din categoria 'super-terra', a fost descoperită pe orbita unei stele din apropierea relativă a Sistemului Solar: o lume 'rece şi întunecată', inospitalieră pentru viaţa aşa cum o cunoaştem noi, conform unui studiu publicat miercuri în revista Nature, transmite AFP.

Această planetă, botezată Steaua b a lui Barnard, orbitează în jurul Stelei lui Barnard, aflată la aproximativ 6 ani lumină de Pământ (1 an lumină = 9.460 miliarde de kilometri), în constelaţia Ofiucus. 'Chiar este vecina noastră şi nouă în general ne place să ne cunoaştem vecinii', a declarat pentru AFP Ignasi Ribas, de la Institutul de studii spaţiale din Catalonia şi de la Institutul spaniol de Ştiinţe ale Spaţiului (ICE-CSIC), co-autor al acestui studiu. Această apropiere relativă de Sistemul Solar ne lasă speranţa că această planetă va putea fi observată mai bine, în curând, odată cu apariţia noii generaţii de telescoape spaţiale. Detectată cu ajutorul spectrografelor HARPS şi UVES, din dotarea Observatorului european austral (ESO) din Chile, această planetă încheie o orbită completă în jurul stelei sale în 233 de zile.

De trei ori mai mare decât Pământul

Conform cercetătorilor, planeta denumită Steaua b a lui Barnard este telurică şi are o masă de 3,2 ori mai mare decât cea a Pământului, motiv pentru care a fost încadrată în categoria super-terra, la fel ca toate planetele telurice cu mase de până la 10 ori mai mari decât cea terestră. Această planetă este, conform astronomilor 'rece şi întunecată', steaua în jurul căreia orbitează fiind o pitică roşie probabil de două ori mai bătrână decât Soarele. Chiar dacă se află relativ aproape de steaua sa, la de 0,4 ori distanţa dintre Pământ şi Soare, această planetă nu primeşte decât 2% din energia pe care Terra o preia de la Soare. Astfel, temperatura sa la suprafaţă nu depăşeşte -170 de grade Celsius, prezenţa apei la suprafaţă în stare lichidă fiind exclusă şi implicit viaţa aşa cum o cunoaştem noi, conform astronomilor. Steaua b a lui Barnard reprezintă cea mai apropiată exoplanetă de Terra după Proxima Centauri b, a cărei descoperire a fost anunţată cu mare vâlvă în august 2016 pentru că steaua sa, Proxima Centauri, este cea mai apropiată stea faţă de Soare ('doar' 4,2 ani lumină).

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy