Benone Sinulescu, declarații fără perdea despre "Regele colindelor", Ștefan Hrușcă. Acuzații DURE

Puțină lume știe că între cei doi mari artiști, Benone Sinulescu și Ștefan Hrușcă, există un scandal uriaș. 

Benone Sinulescu este deranjat de faptul că Ștefan Hrușcă nu-i recunoaște meritul pe care l-a avut în viața artistului, pe vremea când era la început de carieră. Se întâmpla în anii '80.

„Ștefan Hrușcă mi-a bătut la ușă, ca să-l ajut. Nu am stat deloc pe gânduri şi i-am pus în braţe câteva colinde descoperite de mine în călătoriile prin satele româneşti. Unul dintre ele, „Deschide uşa creştine” şi altele i le-am încredinţat lui Ştefan Hruşcă”, a dezvăluit Nea Beni pentru redacția Impact-PlayTech.

Ștefan Hrușcă nu a spus niciodată un cuvânt despre faptul că a fost ajutat de Benone Sinulescu. 

„Hrușcă a interpretat piesele ca nimeni altul, dar niciodată, absolut niciodată, nu a spus un cuvânt şi despre faptul că l-am ajutat, în felul meu, să ajungă la acel colind, pe care recunosc, îl cântă foarte bine. Nu e vorba despre invidie profesională, ci mai degrabă doar de chestie de camaraderie profesională. Nu m-am lăudat niciodată prea mult cu asta, dar cei din lumea spectacolului ştiu acest lucru, mi-a plăcut mereu să descopăr giuvaieruri muzicale. Nu pot cânta cu plăcere melodii ale căror cuvinte sună jenant, ceva de genul. La mine, cele două, linia melodică şi textul, trebuie să formeze un tot. Iar în perioada aceea, de final de regim comunist, găsisem şi câteva colinde care mi-au plăcut mult”, a precizat Benone Sinulescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel