€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Benjamin Netanyahu: Faza intensă a luptelor împotriva Hamas este pe cale să se încheie

netanyahu-rafah_89325100 Foto: Agerpres
 

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, spune că "faza intensă a luptelor împotriva Hamas este pe cale să se încheie".

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu a declarat că luptele "intense" împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, sunt "pe cale să se încheie", transmite Agerpres, citând AFP.

"Faza intensă a luptelor împotriva Hamas este pe cale să se încheie. Aceasta este pe cale să se încheie. Acest lucru nu înseamnă că războiul este pe cale să se încheie, dar războiul în faza sa intensă este pe cale să se încheie la Rafah", a spus declarat Benjamin Netanyahu într-un interviu acordat televiziunii israeliene Channel 14.

"După sfârşitul fazei intense, vom putea redistribui unele forţe spre nord şi vom face acest lucru, în principal în scop defensiv, dar şi pentru a aduce locuitorii (deplasaţi) înapoi acasă", a adăugat premierul, care a acordat primul său interviu unui canal de televiziune israelian de la începutul războiului împotriva Hamas pe 7 octombrie.

Netanyahu spune că nu va accepta un acord "parţial"



În plus, Netanyahu a spus că nu va accepta niciun acord "parţial". "Obiectivul este de a recupera ostaticii şi de a dezrădăcina regimul Hamas din Fâşia Gaza", a mai spus acesta

Reamintim că războiul din Fâșia Gaza a izbucnit pe 7 octombrie după ce luptători ai Hamas au lansat un atac împotriva Israelului, în urma căruia au murit 1.194 de persoane, majoritatea civili. Tot atunci, 251 de persoane au fost răpite, dintre care 116 ar fi în continuare captive în Gaza, 41 dintre ei murind. Ulterior, Israelul a lansat o ofensivă care s-a soldat până în prezent cu 37.598 de morţi, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza, condus de Hamas. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine ați votat?
C. Drulă
D. Băluță
G. Burcea
C. Ciucu
A. Ciceală
L. Florea
Gh. Macovei
O. Crețu
M. Lasca
R. Lazăr
A. Alexandrescu
D. Trifu
Gh. Nețoiu
A. Negrotă
F. Titian
Trimite răspunsul
x close