€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641

Urmărește dezbaterea live

 

Benjamin Netanyahu anunță că Israelul a obținut o victorie istorică
Autor: Roxana Neagu

israel-netanyahu-plan-donald-trump_87192700 Foto: Agerpres
 

Premierul Israelului afirmă că țara nu a avut niciodată un prieten mai bun la Casa Albă. 

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat, astăzi, că Israelul a obținut o victorie istorică care va dăinui generații întregi, dar trebuie să își finalizeze campania împotriva axei Iranului, să învingă Hamas și să obțină înapoierea tuturor ostaticilor din Gaza.

Într-o înregistrare video difuzată de biroul prim-ministrului, Netanyahu a spus că Israelul nu a avut niciodată un prieten mai bun la Casa Albă decât președintele Donald Trump, conform Reuters. ”Prietenul nostru, președintele Trump, s-a raliat de partea noastră într-un mod fără precedent. Sub conducerea sa, armata Statelor Unite a distrus situl subteran de îmbogățire a uraniului de la Fordow”, a spus Netanyahu.

Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul, în cele 12 zile de război cu Iranul, a eliminat amenințarea nucleară și este hotărât să zădărnicească orice încercare a Teheranului de a-și reînvia programul: ”Dacă cineva din Iran încearcă să reînvie acest proiect, vom lucra cu aceeași determinare și forță pentru a zădărnici orice astfel de încercare. Repet, Iranul nu va avea arme nucleare”. 

El a vorbit la câteva ore după ce Donald Trump a adresat critici usturătoare Israelului cu privire la amploarea atacurilor, despre care Trump a spus că au încălcat un armistițiu cu Iranul, negociat de Washington, cel mai apropiat aliat al Israelului.

Netanyahu a declarat că munca Israelului este neterminată. El a menționat războiul împotriva aliatului Iranului, Hamas, din Gaza, unde 50 de ostatici rămân în captivitate, din 7 octombrie 2023.

Se crede că aproximativ 20 sunt în viață.

”Trebuie să finalizăm campania împotriva axei iraniene, să învingem Hamas și să eliberăm toți ostaticii, atât vii, cât și morți”, a mai spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close