Belgia. Săptămâna de lucru va fi de 4 zile

Pexels / Belgia. Săptămâna de lucru va fi de 4 zile
Pexels / Belgia. Săptămâna de lucru va fi de 4 zile

Reformele belgiene în domeniul muncii ar putea reduce săptămâna de lucru la 4 zile.

Belgia ar putea trece la săptămâna de lucru de patru zile în condiţiile în care guvernul ţării discut reforme mai ample pe piaţa muncii, notează Politico, citat de Mediafax. 

”Criza coronavirusului a schimbat radical modul în care muncim. Ideea este să oferim muncitorilor o flexibilitate sporită în a-şi organiza săptămâna de lucru”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului belgian al economiei şi muncii.

Proiectul a avut succes în Islanda

În cursul unor teste derulate între 2015 şi 2019, angajaţii au fost plătiţi la fel pentru un program mai scurt de lucru. Cercetătorii susţin că, în pofida diminuării programului de lucru, productivitatea a rămas la fel sau chiar s-a îmbunătăţit în majoritatea posturilor de lucru. Mai multe alte teste similare se derulează în prezent la nivel mondial, în Spania şi de către grupul Unilever în Noua Zeelandă.

În cazul Islandei, testele efectuate de Reykjavík City Council şi guvernul naţional au inclus peste 2.500 de angajaţi, adică aproximativ 1% din populaţia activă. Numeroase locuri de muncă au fost incluse în acest teste, inclusiv grădiniţe, birouri, furnizori de servicii publice şi spitale.

De la 40 de ore la 35 sau 36 de ore

Mulţi dintre cei care au participat la acest studiu au făcut trecerea de la o săptămână de lucru de 40 de ore la una de 35 sau 36 de ore, precizează cercetătorii de la centrul britanic de reflexie Autonomy şi de la Association for Sustainable Democracy (Alda) din Islanda.

Testele au determinat sindicatele să renegocieze programele de lucru, iar acum 86% din forţa de muncă din Islanda fie a făcut trecerea la un program de lucru mai scurt pentru aceeaşi plată, fie va dobândi dreptul de a face acest lucru, susţin cercetătorii.

Angajaţii au spus că s-au simţit mai puţin stresaţi

Angajaţii au declarat că s-au simţit mai puţin stresaţi şi mai puţini afectaţi de burnout, iar sănătatea lor s-a îmbunătăţit, la fel şi echilibrul dintre muncă şi viaţa personală. În plus, angajaţii au spus că au putut petrece mai mult timp cu familie lor, pentru hobby-uri şi pentru a-şi îndeplini sarcinile domestice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel