Belgia, măsură radicală în privința cartelelor telefonice după atentat

Guvernul federal belgian a aprobat vineri măsura de eliminare a anonimatului cartelelor telefonice preplătite, a anunțat ministrul Telecomunicațiilor, Alexander De Croo, scrie Agerpres.

Măsura mai trebuie să treacă însă prin Consiliul de Stat și Comisia de protecție a vieții private, precum și prin Comitetul de Consultare.

Noile reguli ar urma să intre în vigoare la toamnă.

Măsura se înscrie în cadrul luptei împotriva terorismului și face parte din arsenalul de decizii luate de guvernul condus de Charles Michel în urma atentatelor din noiembrie de la Paris.

În prezent, operatorii de telefonie păstrează doar datele de identificare ale clienților a căror cartelă SIM este legată de un abonament.

În viitor, regula se va aplica și la cartelele preplătite, care vor fi activate doar atunci când utilizatorul se va identifica.

Identificarea se va derula în mai multe feluri. Atunci când cartela este achiziționată într-un magazin, cartea de identitate va fi scanată, iar datele vor fi transmise operatorului, sau va fi făcută o copie a cărții de identitate, iar datele vor fi de asemenea comunicate operatorului.

În cazul unei achiziții online, identificarea se va face prin cartea de identitate electronică, semnătura electronică, un serviciu de contact certificat sau o tranzacție de plată electronică.

Noile reguli se vor aplica de asemenea și cartelelor preplătite care sunt deja în funcțiune. Utilizatorii vor dispune de un termen de șase luni pentru a se identifica.

Operatorii vor păstra datele, care nu vor fi accesibile decât poliției sau serviciilor de informații, în aceleași condiții ca pentru abonamente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel