Becali: Ungureanu are dreptate. Aşteptam vreo 2000 şi au ieşit 30-40 la lopată

becali
becali

Gigi Becali se află, de sâmbătă seara, la Focșani, pentru a ajuta la deszăpezire, făcând un apel la populație să iasă pentru a ajuta la deblocarea sinistraților din nămeți. Aștepta căteva mii de oameni, dar s-a trezit cu câteva zeci.

Gigi Becali îi dă dreptate premierului Ungureanu, care a spus că oamenii sunt leneşi, după ce a văzut că s-au adunat doar 50 de oameni în faţa Consiliului Judeţean Vrancea, din Focşani. Patronul Stelei a făcut un nou apel în direct la România TV la oameni să iasă la deszăpezit, spunând că utilaje sunt dar nu şi forţă de muncă.

Becali spune că va fi organizat un comandament la Primărie, de unde se va pleca la localităţile izolate. Deoarece oamenii din Focşani nu au ieşit în număr mare pentru a merge la dat zăpada, Becali a chemat întăriri de la Bucureşti.

"Va fi totul organizat, sunt 50 de localităţi izolate. Cred că o să facem un comandament la Primărie, de aici se vor strânge oamenii. Eu acolo voi sta până curăţ tot. Planul este: "la munca", astăzi apar toate utilajele. În două zile curăţ tot. Îi dau dreptate domnului Ungureanu, eu mă aşteptam să vină 2000-3000 de oameni şi ei stau în bloc. Au ieşit 30-40. Eu am făcut aseară un apel şi nu au ieşit. Nu mă deranjează, dar sunt dezamăgit. Am chemat oamenii de la Bucureşti, am vorbit cu cei de la penitenciar să dea drumul la deţinuţi să facem treabă. Sunt pregătit de treabă dar sunt dezamgit, ce mă nene nici măcar nu e frig afară, eu am venit la tine în judeţ şi tu nu ieşiţi. Sunt leneşi.

Nu voi renunţa, ce vină au bătrânii ăia săracii că sunt ăştia leneşi? Ei au nevoie de ajutor. Vor fi 12 vole mari şi mai multe camioane. Poi forţa Steaua dar la lopată nu vin. Noroc nea Gigi, salut nea Gigi, dar atât. Fac un apel iar, că poate aseară nu au văzut: Îi aşteptăm în faţa Consiliului Judeţean Vrancea, la Focşani. Utilaje avem, lopeţi avem, dar avem nevoie de forţă de muncă. Ca să terminăm azi. Va fi o tabără de lucru şi nu plecăm până nu rezolvăm problema", a declarat Gigi Becali.

Citește și:

Ungureanu: Este inadmisibil ca cetăţenii să stea la căldură, iar militarii să le desfunde drumurile

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel