Bebeluș de numai 2 săptămâni, salvat dintr-o casă în flăcări

Un bebeluș de numai 2 săptămâni și încă trei minori, alături de alți adulți au fost salvați în această dimineață dintr-o casă aflată în flăcări.

Trei adulți și 4 copii, printre care se afla și un copil de doar 2 săptămâni, au fost scoși în această dimineață de jandarmii bistrițeni, din locuința în care se aflau deoarece în imobil izbucnise un incendiu. În jurul orei 09.00, jandarmii care se aflau într-o acțiune de patrulare au zărit inițial un fum dens care ieșea de la o casă din cartierul Ștefan cel Mare, apoi, apropiindu-se au văzut casă în flăcări.

În astfel de situații nu mai este timp de pierdut, astfel că jandarmii au coborât urgent din autospecială și au intrat în casă. Unul dintre jandarmi a luat stingătorul din autospecială și a intrat la propriu în flăcări. În interior micuții încă dormeau. Jandarmii i-au trezit pe cei trei adulți și i-au luat în brațe pe micuții care încă dormeau, evacuându-i în siguranță. Afară era extrem de frig, așa că militarii i-au învelit pe cei mici cu uniformele lor. Din fericire toți au fost salvați. Imediat după această salvare contracronometru, jandarmii au solicitat sprijinul colegilor pompieri, care au ajuns în cel mai scurt timp și au intervenit imediat pentru stingerea incendiului, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel