Baza din Kandahar, atacată cu rachete în timpul vizitei efectuate de Ponta, Oprea și Dușa

Baza militară din Kandahar a fost atacată cu rachete, duminică, în timpul vizitei pe care Victor Ponta, Gabriel Oprea și Mircea Dușa o efectuau cu ocazia ceremoniei de retragere a Armatei Române din Afganistan. Toţi civilii au fost evacuaţi şi adăpostiţi în buncăre, transmite antena3.ro.

Prezent la fața locului, jurnalistul Adrian Ursu a explicat că există un protocol pe care îl urmează soldaţii români în momentul în care sună alarma, iar acesta a fost respectat întocmai. 
 
Premierul Victor Ponta, ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, și ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, au fost urcaţi în vehicule blindate şi transportaţi spre buncăre.
 
De asemenea, tot personalul civil a fost direcţionat în buncăre, pentru siguranţă. 
 
"E bine să vadă şi politicienii din România cu ce se confruntă militarii noştri acolo. Cred că, din punct de vedere al protecţiei, nu are rost să ne îngrijorăm", a spus Radu Tudor, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
 
Teodor Atanasiu, fost ministru al Apărării Naționale, a precizat că este foarte dificil de spus cât de mare este pericolul în momentul în care sună alarma.
 
"Să sperăm că nu este pericolul atât de mare încât să pericliteze siguranţa românilor de acolo. Noi avem norocul că trupele de acolo sunt foarte bine pregătite, protocolul este foarte strict şi clar. Este foarte important să marcăm un lucru - într-un ţinut îndepărtat de România am reuşit să asigurăm ordinea, paza, de aceea se face retragearea - pentru că misiunea a fost îndeplinită", a declarat Teodor Atanasiu.

Vezi și: Armata Română se retrage din Afganistan, după 12 ani

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel