Media doritorilor să ocupe un post în Poliţie este de 14 pe un loc, potrivit informaţiilor prezentate luni ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, în cadrul unei şedinţe de analiză.
'În cadrul şedinţei a fost prezentat stadiul desfăşurării procesului de reducere a deficitului de personal din MAI, constatându-se că pentru locurile scoase la concursurile din sursă externă există o concurenţă importantă, media fiind de 14 înscrişi pe loc. În aceste condiţii, ministrul Petre Tobă a solicitat inspectoratelor generale care organizează aceste concursuri să ia măsuri pentru buna lor desfăşurare, inclusiv să prelungească perioada necesară candidaţilor pentru depunerea fişelor medicale, fără să afecteze etapele programate pentru desfăşurarea acestor concursuri. De asemenea, s-a decis prelungirea perioadei destinate testării psihologice a candidaţilor', informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) remis AGERPRES.
Petre Tobă a condus luni o şedinţă de analiză a îndeplinirii obiectivelor asumate de MAI pentru primul trimestru al anului 2016, la aceasta participând întreaga conducere a ministerului şi şefii structurilor operative.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News