Bashar al-Assad: Armata poartă o bătălie ”crucială” pentru destinul Siriei

bashar-al-assad
bashar-al-assad

Forțele armate siriene poartă o bătălie ”crucială” pentru destinul Siriei, a declarat, miercuri, preşedintele Bashar al-Assad, într-un discurs publicat de agenţia oficială Sana cu ocazia celei de a 67-a aniversări a forţelor armate siriene, relatează AFP.

"Armata poartă o bătălie eroică (...) şi crucială (...), de care depinde destinul poporului şi naţiunii noastre, deoarece inamicul se află în prezent printre noi, utilizând agenţi din interior ca mijloc pentru destabilizarea patriei, securităţii cetăţeanului şi continuarea epuizării resurselor noastre economice şi ştiinţifice", a afirmat președintele al-Assad.

Discursul președintelui sirian survine la scurt timp, după înființarea unui tribunal antiterorist, cu sediul la Damasc, care, potrivit presei locale, este dedicat exclusiv judecării cazurilor considerate ca fiind acțiuni teroriste.

Astfel, judecătorii respectivului tribunal îi vor acuza și condamna, în regim de urgență, pe cei găsiți vinovați de aceste fapte săvârșite  pe teritoriul Siriei.

Luptele din Siria continuă de 17 luni, iar conflictele sângeroase escaladează constant, în urma violențelor fiind înregistrate mii de de victime.

Potrivit ultimei informări a organizației neguvernamentale Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, de la sfârșitul lunii iulie, peste 20.000 de persoane, dintre care aproape 14.000 sunt civili, au fost ucise în violenţele din Siria de la începutul revoltei faţă de preşedintele Bashar al-Assad în martie 2011.

În categoria civili, ONG-ul înregistrează persoanele înarmate care luptă împotriva regimului, fără să fie foşti militari.

Rami Abdel Rahmane, preşedintele acestui ONG, cu sediul în Marea Britanie, care se sprijină pe o reţea de militanţi, avocaţi şi medici de pe tot teritoriul Siriei, a declarat la sfârșitul lunii iulie pentru AFP, că din totalul de 20.028 de persoane, 13.978 sunt civili, 5.082 sunt membri ai armatei şi serviciilor de securitate, iar 968 sunt dezertori.

Un bilanț al victimelor războiului din Siria dintr-o sursă independentă este imposibil de obținut, de vreme ce ONU a încetat, la sfârșitul anului 2011, să înregistreze numărul celor uciși în urma luptelor dintre rebeli și forțele armate ale președintelui Bashar al-Assad.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy