Bashar al-Assad ar fi fost rănit în atentatul de la Damasc

atentat-Siria
atentat-Siria

Preşedintele Siriei, Bashar Al-Assad, ar fost rănit în atentatul comis, miercuri, la Damasc, fugind ulterior în oraşul Latakia, situat pe litoralul mediteranean, în timp ce soţia sa ar fi plecat în Rusia, au afirmat surse din cadrul opoziţiei siriene şi un diplomat, citaţi de ziarul turc Hurriyet.

 Preşedintele Siriei, Bashar Al-Assad, se află la Palatul prezidenţial din Damasc, afirmă unul dintre consilierii săi, după ce unele surse au declarat că liderul sirian ar fi fost rănit şi ar fi fugit din capitală.

 "Bashar Al-Assad se află în Palatul prezidenţial din Damasc şi conduce destinele ţării", a declarat consilierul, sub protecţia anonimatului.

 Conform agenţiei Reuters, Bashar Al-Assad ar fugit, după atentat, în oraşul Latakia, pe litoralul Mării Mediterane.

 Bashar Al-Assad nu a mai fost văzut în public după atentatul sinucigaş comis miercuri la sediul Serviciului Naţional de Securitate din Damasc.

Ministrul rus de Externe, Sergei Lavrov, a dezminţit informaţiile potrivit cărora Asma Assad s-ar ascunde în Moscova, potrivit agenţiei RIA Novosti, citată de The Guardian.

 Între timp, capitala Damasc a intrat în cea de-a doua zi a celor mai violente confruntări din ultimele 16 luni, de când a izbucnit mişcarea anti-Assad.

 Atentatul de miercuri de la Forţele Naţionale de Securitate, al căror sediu era considerat extrem de bine protejat, a fost unul deosebit de grav. Mai mulţi apropiaţi ai regimului au murit, între ei şi cumnatul preşedintelui sirian, Assef Shawkat, împreună cu ministrul Apărării, generalul Daoud Rajha.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel