Bashar al-Assad, acuzat de SUA că nu pedepsește TERORIȘTII Statului Islamic

bashar-al-assad
bashar-al-assad

Coaliţia internaţională antijihadistă condusă de SUA în Irak şi în Siria a acuzat regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad că le garantează 'impunitatea' jihadiştilor grupării Statul Islamic (SI) în zonele controlate de forţele guvernamentale, transmite AFP. 

Jihadiştii Statului Islamic 'par să se deplaseze în deplină impunitate în teritoriile controlate de regim, ceea ce arată că acesta este, în mod clar, reticent sau incapabil să învingă Daesh', le-a declarat jurnaliştilor prezenţi la Pentagon generalul britanic Felix Gedney, unul din responsabilii operaţiunii internaţionale 'Inherent Resolve' în Irak şi în Siria. 

Coaliţia a constatat că numeroşi combatanţi ai SI dislocaţi din fieful lor Raqqa, din estul Siriei, s-au deplasat spre vest, reorganizându-se în mici celule pentru a trece mai uşor neobservaţi, a afirmat miercuri generalul britanic, prin teleconferinţă de la Bagdad. 

Coaliţia internaţională şi aliaţii săi din forţele irakiene de securitate (ISF) 'sunt pe deplin conştienţi de faptul că SI este un inamic răbdător, cu o mare capacitate de adaptare', şi 'ştim că ei pot încerca să se organizeze în mici celule şi că vor încerca cu siguranţă să-şi ducă la îndeplinire acţiunile teroriste unde şi când acest lucru va fi posibil', a adăugat responsabilul britanic. 

Cu toate acestea, coaliţia internaţională nu intenţionează să-i urmărească pe luptătorii SI în zonele controlate de regimul sirian şi de aliaţii acestuia, Rusia şi Iran. 

[citeste si]

'Vom continua să purtăm operaţiuni în zonele eliberate de aliaţii noştri în Siria şi chemăm regimul sirian să se ocupe de SI în zonele aflate sub controlul său', a mai spus generalul Gedney. 

Supuşi unor intense bombardamente aeriene de către SUA şi Rusia, jihadiştii au pierdut în 2017 'capitalele' aşa-zisului lor 'califat': Mosul, din Irak, şi Raqqa, din Siria. 

Prim-ministrul irakian Haider al-Abadi a anunţat în decembrie 'sfârşitul războiului' împotriva SI, dând asigurări că, pentru prima dată în ultimii patru ani, jihadiştii nu mai controlează niciun teritoriu semnificativ în Irak. 

Regimul de la Damasc ar putea face în curând un anunţ similar. Jihadiştii mai controlează în prezent doar câteva sate în estul Siriei, mici zone deşertice din centru şi două cartiere periferice ale Damascului, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel