Senatorul PMP Traian Băsescu a declarat vineri, la Timișoara, că, în opinia sa, liderii social-democrați nu-și dau seama cât rău fac economiei, iar guvernarea actuală a fost mutată la partid.
Cred că suntem într-un stil de guvernare absolut nedemocratic, în care guvernul nu este al României, ci al PSD. (...). Guvernul și partidul Dragnea sunt o brambureală! Oamenii aceștia nu înțeleg ce fac economiei cu părerile (exprimate public n.red.). Azi avem split TVA, după o săptămână nu mai avem split TVA. Azi avem fond de solidaritate, apoi nu mai avem fond de solidaritate. Azi e 0,25, mâine fondul de solidaritate e 2,25. Azi avem Pilonul II de pensii, după câteva zile nu mai luăm banii de la Pilonul II de pensii, iar după alte câteva zile, iarăși îi luăm, a afirmat Traian Băsescu, într-o conferință de presă, preluat de Agerpres.
Băsescu a subliniat că prin incompetență și acțiune pompieristică, liderii social-democrați nu-și dau seama cât rău fac economiei, pentru că în momentul de față toate societățile sunt în perioada de pregătire a bugetului pentru anul următor și nimeni din conducerea companiilor private nu știe cum să-și scrie bugetul și care îi vor fi prioritățile, ce resursă va avea la dispoziție pentru producție sau servicii și pentru dezvoltare.
Toți au păreri, iar când vine Dragnea și trage concluzii, chiar îți dai seama că vorbește unul fără să știe ce a vorbit celălalt cu o zi înainte la televizor. Această guvernare, mutată la partid, este cea mai toxică guvernare pe care a avut-o România. Nici Adrian Năstase nu mutase atât de mult guvernarea la partid, cum a fost mutată acum. Năstase era premier, dar Dragnea nu este premier și atunci a mutat guvernul la partid, a argumentat senatorul PMP.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu