Băsescu, vizită-fulger în Germania: Ucraina pune UE pe jar - John Kerry și opoziția de la Kiev, prezenți la Berlin

basescu ucraina
basescu ucraina

Președintele Traian Băsescu efectuează o vizită oficială, vineri, în Germania, unde se va întâlni cu omologul său de la Berlin, Joachim Gauck, şi cu Hans-Gert Pöttering, fost preşedinte al Parlamentului European. Administrația Prezidențială a anunțat deplasarea șefului statului cu doar câteva ore înainte. Vizita lui Băsescu se suprapune Conferinței de Securitate de la Munchen, unde România este reprezentată de Titus Corlățean, ministrul de Externe. Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, se află și el la Berlin, unde are o întrevedere cu cancelarul Angela Merkel. Deși agendele oficiale prezintă teme variate de discuție, realitatea politică din Ucraina e cea care alarmează SUA și Uniunea Europeană.

Potrivit Președinției, Traian Băsescu se întâlnește la ora 14:45 (ora României), la Berlin, cu fostul președinte al PE, Hans-Gert Pöttering, pentru ca la ora 18:45 (ora României) să aibă o întrevedere la Munchen cu președintele Germaniei, Joachim Gauck.

Departamentul de Stat al SUA a anunțat că secretarul de Stat John Kerry se va întâlni cu Angela Merkel pentru discuții legate de post-evoluțiile scandalului NSA. De pe agenda neoficială nu poate lipsi însă subiectul sensibil al crizei din Ucraina. De altfel, liderii Opoziției de la Kiev, Arseni Iaţeniuk şi Vitali Kliciko, au aterizat la rândul lor în Germania, unde se vor întâlni cu șeful diplomației americane.

Aproximativ 20 de şefi de stat şi de guvern, 50 de miniştri ai Apărării sau Afacerilor Externe, zece conducători ai unor organisme internaţionale şi ofiţeri de rang înalt şi-au anunţat prezenţa în capitala bavareză, începând de vineri şi până duminică, la a 50-a ediţie a Conferinţei de Securitate, scrie adevarul.ro. Evenimentul este organizat în anul în care se împlinesc 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, 75 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial şi 25 de ani de la prăbuşirea Zidului Berlinului.

Focarul de instabilitate din Estul Europei

Violențele din Ucraina au escaladat într-un ritm care a luat prin surprindere o Uniune Europeană limitată la a transmite mesaje seci către cele două facțiuni aflate în conflict.

Îngrijorarea legitimă a Uniunii Europene și a SUA s-a devoalat săptămâna aceasta, când la București a sosit în vizită oficială John Sawers, șeful MI-6 (Serviciul de Informații Externe al Regatului Unit). Simultan cu vizita britanicului în România avea loc o deplasarea oficială în Polonia a secretarului american pentru Apărare, Chuck Hagel.

Valențele geostrategice ale Ucrainei fac din criza politică de la Kiev un eveniment de mare importanță pentru marile puteri ale lumii. Însă evoluțiile situației din Ucraina se răsfrâng îndeobște în statele din proximitate. O analiză Stratfor, semnată de George Friedman și publicată marți, atrăgea atenția că România și Polonia sunt vulnerabile în fața unei Ucrainei dominate de Rusia.

“Din perspectiva europeană, și în particular din perspectiva foștilor sateliți sovietici, o Ucraină dominată de Rusia ar reprezenta o potențială amenințare de la sudul Poloniei până la România. Aceste țări depind deja de energia rusă și sunt perfect conștiente că Rusia ar putea să folosească acea dependență ca o pârghie prin care să obțină controlul asupra lor. Abilitatea Rusiei, nu doar de a proiecta o putere militară, dar și de a crea neliniști de-a lungul graniței sau de a folosi inițiativele comerciale pentru a submina autonomia este adevărata teamă”, scrie George Friedman pe site-ul prestigiosului centru de analize, Stratfor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel