Băsescu, Merkel și Orban, la Summit-ul PPE

Președintele Traian Băsescu participă, joi, la Summit-ul lărgit al PPE, ce are pe agendă pregătirea Consiliului European din 27-28 iunie, de la Bruxelles.

Participarea șefului statului la Summit este programată, potrivit Preşedinţiei, începând cu ora 14:00.

"Pe agenda de discuţii a Summitului PPE de la Viena sunt incluse, printre altele, continuarea procesului de consolidare a Uniunii Economice şi Monetare a Uniunii Europene, identificarea de soluţii inovatoare pentru finanţarea economiei, combaterea şomajului în rândul populaţiei tinere şi politica de extindere a Uniunii Europene şi, în contextul extinderii, începerea negocierii de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Serbia", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

Potrivit digi24.ro, la eveniment mai lua parte Enda Kenny (Irlanda), Angela Merkel (Germania), Viktor Orban (Ungaria), Valdis Dombrovskis (Letonia), Antonis Samaras (Grecia), Jyrki Katanien (Finlanda) şi Pedro Passos Coehlo (Portugalia).

De asemenea, vor fi prezenţi şefii de stat şi de guvern precum şi lideri de opoziţie din ţări non UE: Nikola Gruevscki (Macedonia), Iurie Leancă (Moldova), Mikheil Saakashvili (Georgia), Serzh Sargysan (Armenia), Bakir Izebegovic (Bosnia), Suzana Grubjesic (Serbia) Tomislav Karamarko (Croaţia), Alaksandr Milinkievic (Belarus) şi Isa Mustafa (Kosovo).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel