Băsescu, audiat. Legătura cu Roșia Montană. Jurnalist Israel: Au fost întrebări ciudate

Attila Somfalvi, jurnalist israelian, a făcut câteva precizări la Antena 3, vineri seara, în cazul audierii lui Traian Băsescu.

”Ancheta a inceput la începutul săptămânii, când cel puțin doi ofițeri israelieni au ajuns la București și au început să interogheze persoane. Și aici, în Israel, au fost interogați Beny Steinmetz și Tal Silberstein de către poliția israeliană cel puțin 8 ore. Întrebările cele mai importante au fost în legătură cu Roșia Montană” a spus jurnalistul israelian.

El nu a dorit să precizeze ce persoane au fost interogate în România de procurorii israelieni.

”Această comisie care lucrează la București are legătură cu dorința statului român de a nu plăti pagubele cerute de Gabriel Resources și Benny Steinmetz. În situația în care statul român va fi nevoit să plătească miliarde de dolari atunci s-ar putea să fie o mișcare de legitimare a acestui proiect și punerea unor semne de întrebare asupra felului cum a fost primit acest proiect de către firma canadiană din care face parte și domnul Steinmetz.”

”Nu am primit niciun răspuns clar despre această comisie rogatorie. Tot ce știm că miercuri este că au fost interogați Steinmetz și Silberstein. Apoi, în România, au fost interogați cetățeni români, au depus mărturie cel puțin două persoane cu cetățenie română. Unul dintre ei este chiar fostul președinte Traian Băsescu. Și eu mai știu cel puțin un alt cetățean român. Om de afaceri. Vă spun că întrebările poliției israeliene au fost foarte ciudate. Polițiștii care le-au pus întrebări lui Steinmetz și Silberstein aici în Israel au fost ciudate, parcă ar fi fost o listă, după cum mi-a spus cineva, care e foarte apropiat de cei apropiați, a fost o listă 'de parcă poliția română sau DNA-ul român ar fi trimis o listă cu întrebări și acelea au fost citite de israelieni'. De exemplu: declarați cum a fost situația politică din 2009 - 2013”, a mai spus Somfalvi la Antena 3.

Întrebat care sunt acuzațiile din Israel, jurnalistul a răspuns:

”Acuzațiile ar fi că în acea luptă pentru Roșia Montană, domnul Steimetz ar fi plătit mită domnului Băsescu. Asta ar fi. Nu se vorbește de sumă. Întrebările au fost în direcția asta: cât s-a plătit, de ce s-a plătit... Sunt întrebări ciudate, dacă noi, ca jurnaliști, nu ne punem întrebările astea, atunci e o problemă. Pentru că, să nu uităm, cei ce au blocat Roșia Montană au fost PDL-iștii, în parlament. Mie mi se pare ciudat să-l plătești pe Băsescu ca să înaintezi un proiect pe care partidul îl blochează. Puțin ciudat!” a încheiat jurnalistul Attila Somfalvi intervenția sa telefonică din Israel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel