România va lansa o nouă strategie pentru integrarea romilor

tigani la paris
tigani la paris

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Strasbourg, că România va lansa, în această primăvară, o nouă strategie, pentru perioada 2011-2015, menită să accelereze integrarea romilor, menţionând că Agenţia care se ocupă de problemele minorităţii roma va fi integrată în MAI.

"Am discutat câteva lucruri extrem de importante cu privire la interesele României şi interesele europene, unul dintre subiecte cu privire la minoritatea roma. Am evidenţiat opinia noastră despre cum putem să continuăm să integrăm această minoritate. L-am informat pe preşedintele APCE că, în următoarea perioadă, în România, se vor schimba câteva lucruri în ceea ce priveşte instituţiile care se ocupă de problemele romilor, cum ar fi Agenţia care se ocupă de problemele minorităţii roma şi care va fi integrată în MAI", a declarat Traian Băsescu, după o întrevedere cu preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Mevlut Cavusoglu, informează Mediafax

Băsescu a subliniat că se doreşte susţinerea administraţiilor locale pentru a se găsi resursele necesare în aflarea soluţiilor necesare integrării minorităţii rome.

"Suntem la sfârşitul Strategiei pentru integrarea romilor, care a fost valabilă între 2000-2010, în această primăvară vom lansa o nouă strategie, care va acoperi perioada 2011-2015, menită să accelereze procesul de integrare", a adăugat şeful statului, apreciind că, deşi în mod oficial România are o jumătate de milion de cetăţeni care fac parte din această minoritate, în realitate sunt aproximativ un milion şi jumătate de romi, "asta pentru că romii integraţi deja nu se mai declară ca aparţinând respectivei minorităţi".

"I-am atras atenţia domnului preşedinte că sunt categorii diferite de romi, sunt romi specializaţi într-un anume domeniu şi nu este o problemă integrarea lor, au activităţi, se autosusţin în viaţa de zi cu zi. O problemă specifică este pentru romii nomazi. Şi trebuie să pornim de la realitatea că mişcarea acestor oameni este parte a culturii lor. Nu putem să-i izolăm şi să le spunem: «trebuie să staţi aici!», dacă ei au ca parte a culturii lor această deplasare dintr-o zonă în alta", a menţionat Băsescu.

Şeful statului a adăugat că, înainte de integrarea europeană, romii se deplasau în jurul ţării, dar acum sunt cetăţeni europeni şi nu le poate fi oprită libertatea de mişcare ca cetăţeni liberi ai Europei.

"România trebuie să fie responsabilă pentru cetăţenii ei dar, în acelaşi timp, îi rugăm pe europeni să ne ajute şi să ne fie parteneri în soluţionarea acestei probleme", a conchis preşedintele Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel