Bărbat surprins sub un mal de pământ, resuscitat de paramedici. A intervenit elicopterul SMURD

Elicopter SMURD. Intervenție salvare. Foto: ISU Vrancea
Elicopter SMURD. Intervenție salvare. Foto: ISU Vrancea

Pompierii SMURD și elicopterul au intervenit pentru salvarea unui bărbat prins sub un mal de pământ în județul Vrancea. 

Un apel la numărul unic de urgență 112 semnala faptul că o persoană de sex masculin, în vârstă de 65 de ani, a fost surprinsă sub un mal de pământ în cartierul Mândrești, în timp ce săpa pentru o fosă septică.

La locul indicat s-au deplasat de urgență trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani cu: 1 autospecială de intervenție, 1 autospecială de descarcerare și 1 ambulanță SMURD, precum și un echipaj medical de urgență cu medic al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.

S-au aplicat manevre de resuscitare 

Pompierii au acționat, cu ajutorul accesoriilor din dotare, pentru extragerea victimei, aflată în stare de inconștiență. După ce victima a fost scoasă  la suprafață, personalul medical și paramedical a efectuat imediat manevrele de resuscitare.

În urma manevrelor, pacientul și-a recăpătat semnele vitale, drept pentru care s-a solicitat intervenția elicopterului SMURD, pentru preluarea și transportul acestuia la Spitalul Județean Galați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel