Bărbat mort, pe Aeroportul Iaşi. SMURD-ul, de urgență la fața locului

Un bărbat a murit la bordul unei aeronave care a aterizat, duminică seara, pe Aeroportul Internaţional Iaşi, au anunţat reprezentanţii SMURD Iaşi.

Coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că bărbatul, în vârstă de 51 de ani, a suferit un stop cardiorespirator la aterizarea avionului în care era îmbarcat.

"Echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă a fost solicitat să intervină duminică, în jurul orei 18,45, pe Aeroportul Iaşi. Întrebate de medicul de urgenţă, însoţitoarele de bord au declarat că au vorbit cu dumnealui tot timpul zborului, înainte de aterizare şi au verificat centura de siguranţă.

La aterizare s-a constatat că acesta nu reacţionează şi au sunat la 112. SMURD se afla în zona aeroportului pentru a prelua un pacient cu infarct adus de elicopter de la Bacău. S-a încercat resuscitarea timp de 60 minute, fără răspuns însă. S-a declarat decesul", a precizat prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu.

Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Iaşi susţin că bărbatul venea de la muncă din Olanda, pe ruta aeriană Eindhoven - Iaşi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel